miercuri, 14 decembrie 2011

Cerurile libertate cer

Pe drumurile către mâine, sirenele amuţesc. Mai mult decât a păstra tăcerea nicicând nu pot face. Uraganele oceanelor sunt când mai calde, când mai reci, uneori îngheţate, alteori arzânde ca şi ale ţărmurilor care le ţin în matcă. Valurile apelor, de peste tot, sunt când mai mari, când mai mici, coboară sau urcă, odată cu vocea mărilor, ea fiind când şoptită, când asemenea tunetului furtunilor.
Plânsul pământului mişcă prăpăstiile adâncimilor şi greu îşi poate opri tremurul. Şi începe să se cutremure... Ploile şterg lacrimi şi înrâuresc munţii. Şi se cobor către câmpurile dornice de liniştea înălţimilor...
Pământul este azi cheia recreaţiei universale. Este tras în jos sau în sus, este blamat, este lăudat, este dus sub ghilotină, este pus pe muchiile cuţitelor sau mângâiat blând de cei veniţi să vadă, să trăiască, să înţeleagă. Pământul este azi exemplul ce va fi dat, exemplul ce va fi luat, cel ce poate să moară încă o dată şi încă o dată să renască. În voia întâmplării stă chiar întâmplarea de a fi formă de existenţă a chipului şi asemănării celui ce pe El s-a lăsat a fi în întruparea de Om. Pământul este un tot, parte cu parte neputând fi, fiind doar un tot care doar prin toate se defineşte întru deplinătatea realităţii sale.
Spre mâine merg toate şi acest mâine a început cu începutul, şi mereu îşi află un început în clipa ce defineşte prezentul. Şi toţi am început cândva, venind întâia oară aici, în creuzetul desăvârşirii, fie el întru trai bun sau unul al frământărilor, de tot felul, al frământărilor menite a deschide poarta înţelesurilor şi a cunoaşterii. Venind o dată, ne-a fost legământ revenirea, spre a continua ori spre a face altfel ceea ce a fost făcut şi binele s-a lăsat, de fapte, pierdut. Cei mai mulţi dintre cei ce suntem azi, aici am fost în cumpenele istoriei şi restructurării dimensionale. Suntem cei ce ne-am jurat să fim mereu, alături,la bine şi la greu. Ne-am jurat să fim pecete a nemuririi şi a neînrobirii. Ne-am jurat să fim mereu cei ce duc vârcolacii hrăpăreţi înspre adâncuri şi cei ce readuc sceptrul luminii să lumineze răscrucile multora din cei ce drumul şi-l vor spre înălţare.
Am venit tineri plini de bătrâneţe şi ne-am jertfit pe noi pentru a-i învăţa pe cei prea tineri pentru bătrâneţea lor să redevină picături de lumină. Ori, cu voia Domnului, i-am lăsat să ne lovească, i-am lăsat să ne ia prizonieri, pe cei care nu mai puteau reveni, pentru a-şi desăvârşi, după Lege, pierderea de ei înşişi şi decăderea întru totul. Şi ne-am lăsat pradă lor, fiind dat ca prin noi să îşi poată privi chipul în oglinzile pe care nu au cum să le mai spargă!
Ne-au legat mâinile încoronându-le cu spini, ne-au însângerat pragurile caselor cu prea multa, nemăsurata lor plăcere de a privi cum sângele ţâşneşte şi ni se scurge, ne-au obligat a umbla arşi de geruri şi de dogoritoarele flăcări ale secetelor, aruncaţi în văzduh de viscole, biciuiţi de ploaia furtunilor, dar nu ne-au întors din calea înspre Înaltele Ceruri. Noi, cei mai mult veniţi pe aici, suntem acum prada celor mai nelegiuite trădări şi chemări spre trădare, coborâri şi chemare spre coborâre, dezertare şi îndemn la dezertare şi neîmplinire poruncii ce ne-am dat-o, când ne-am dat legământul acestei de acum reveniri.
Lângă noi au stat clevetitorii, lângă noi au stat defăimătorii, lângă noi au stat neruşinaţii poftitori de destine furate, de suflete curate. Şi stau şi acum lângă noi, unii, cei mai aprigi şi mai deznădăjduiţi, încurajaţi de neputinţa deznădejdii şi disperării lor. Ei încă mai cred că ne vor convinge că ei ne sunt îndrumători de cale bună, crezând că nu mai ştim de ce al nouălea Cer e povestea ce îşi cred că o ştiu doar ei, ei ce şi-au dorit-o trăită doar prin lumeştile fapte şi cunoscută doar prin lumeştile bogăţii. Ne sunt uneori lumeşti părinţi, care aruncă valuri de lacrimi sau noian de cuvinte grele asuprăne, pentru a înţelege. Ne sunt alteori fraţi, care cu pizmă caută la faptele noastre, vorbind cu două înţelesuri, pentru a le sta la dispoziţie. Ne sunt, fără îndoială, chiar şi copii, care încearcă să ne ţină în locul pierzaniei prin cerşită iubire idolatrică. În jur ne sunt şi cei ce se vor apostoli binefăcători, aruncându-ne în ochi praful pregătit pentru cei ce încă, împotriva a ceea ce vor ei, mai ştiu ce înseamnă dreapta cunoaştere, sperând că vom fi supuşi şi dedesubtul lor trăitori, ba chiar slujitori ai poftelor lor. Suntem noi, cei ce lumeşti avuţii n-am avut sau am pierdut, în voia lor, când de astea se aduce vorba, dar ei, bieţii de ei, sunt atât de săraci în ceea ce de la noi au luat şi încă îşi doresc a lua. Ei ne potopesc auzul cu cuvinte, dar tac auzind rostirea a câtorva vorbe, şi înciudându-se, şi gândind o răzbunare, se trec mereu spre pragurile de jos, spre cele mai de jos cu putinţă, spre ascunderea mîrşăviei.
Păsări în zbor spre cer suntem, şi zborul are doar un singur însemn: libertate. Cerurile se pot trece doar dacă libertatea este asumată, precum o pecete reliefată, şi nu clamată, şi nici rostită din dorinţa de a reaminti şi a ne reaminti legăminte. Lumina este simbol al dreptului suprem de a fi liber de toate fricile lumii, căci prin garduri de sârmă ghimpată chiar şi lumina se răneşte şi nu mai este întreagă. Lumina este simbol al celor care se luptă pentru a se elibera de frică, nicidecum al celor care îşi asumă frica. Fiindcă cel care nu se spală pentru a fi curat, oricâte vorbe prin care necurăţia şi-o recunoaşte ar rosti, nu va fi niciodată curat...
Am depus un legământ, niciodată de uitat, niciodată de încălcat. Cel dintâi şi cel mai sacru dintre toate: de a nu lăsa libertatea nicicui. Cerurile ne-au arătat asta când în Ceruri eram şi acolo am jurat întâia dată. Şi toate câte le-am jurat şi acum ni le vedem proorocite în destin, acolo, în Ceruri le-am făcut, şi puse ni-s, acum, când suntem veniţi pentru timpul de răscruce, să le facem a fi respectate şi a ne arăta respectul faţă de noi înşine. Între noi, regăsitorii celorlalţi, sunt puse, şi noi ne suntem chiar chezaşi. Se vede tot pentru cei ce au trecut pragul eliberării de frică... Pentru cei ce încă privesc pragul doar ştiu ceea ce trebuie să vadă, însă văd pragul prin lunetele vânătorilor şi se tem să vadă, crezând în nebunia lumeştilor gânduri. Iar cei care uită că trebuie să treacă de praguri în bătaia puştilor ajung, sau în capcanele lor cad...
Precum în Cer, aşa e pe Pământ... Cei ce aici decad, din Ceruri cad. Doar cei care aici urcă înspre Cer îşi pot ridica privirea, pentru ca ceea ce este acolo să poată să vadă...
Dar Cerurile libertate cer. Doar libertate!...

marți, 6 decembrie 2011

Sexualitatea ca psihism

Câţi oare sunt pregătiţi pentru a citi despre un subiect ce pentru mulţi este un tabu? Subiectul “Sexualitatea” pare terifiant? Pentru unii este o banalitate poate, pentru alţii s-ar putea să fie o glumă...
"Lumea ar vrea ca oamenii ei mari să măsoare viaţa cu cotul ei meschin... Căutarea adevărului îi plictiseşte pe oameni; ceea ce ar trebui să reprezinte pentru noi un obiect atrăgător, a devenit în zilele noastre o ocupaţie ruşinoasă şi un subiect de conversaţie inadmisibil în societate. Micile noastre eu-ri sunt concentrate total asupra luptelor şi aspiraţiilor, între reuşite şi nereusite. Suntem sclavii bunurilor noastre materiale şi ne consumăm cu înfrigurare pentru ele [1] ".
Ei, da, scriu acest articol şi mă gândesc că va avea un număr mic de cititori; spun un mic număr căci mulţi nu îl acceptă, nu îl înţeleg şi nu îl vor. Sexul nu îi interesează. ...decât în baie, pe după uşă, dar asta nu se mai spune! Sau chiar în fantasme, că sunt mai sigure...
Sunt destui care au avut şi au curajul de a căuta cunoaştere şi despre această realitate umană, însă sunt unii care neagă şi blasfemiază această căutare, o împiedică prin toate mijloacele pe care le au la dispoziţie, şi chiar dacă nu o pot împiedica, cel puţin vor să facă asta. Mulţimi imense de oameni nici nu vor să audă că ar exista un asemenea gen de căutare, de cunoaştere. Şi asta pentru că o parte nu ştiu şi nu înţeleg acest lucru, iar alţii ştiu şi înţeleg însă nu vor să recunoască acest lucru pentru a putea domina şi exploata în continuare pe ceilalţi. Şi mai sunt unii care nu vor să ştie şi să înţeleagă despre asta, dintr-un motiv puternic şi clar: pentru că sunt proşti, dar proşti de o manieră imensă, profundă, fundamentală, plină de lene.
Lucrurile pe care le spun acum vor uimi probabil şi pe unii din cei care mă simpatizau, pe unii care mi-au citit poeziile sau scrierile din alte domenii, chiar şi pe unii dintre cei care mă cunosc. Îi înţeleg, dar o experienţă (uneori extremă) m-a învăţat să urmez cursul vieţii şi să mă las dus de el oriunde m-ar duce. Atunci când simt ritmul vieţii, eu încep să freamăt în modul în care el mi-l impune. Iar când îmi vorbeşte eu îl ascult şi mă îndrept acolo unde mă duce acel ritm, acea muzică a vieţii, oricât de incredibilă ar părea şi destinaţia şi evenimentul şi indiferent de consecinţele pe care le-ar putea avea asupra vieţii mele personale.
Acelor care încă nu au încercat acest lucru, şi nici nu se gândesc să încerce, le pot spune doar că ar rămâne uluiţi, uimiţi în ce aventură se poate transforma subit viaţa şi ce cunoaştere îţi oferă, cum primeşti acces la cunoaştere atunci când te laşi dus de val şi renunţi să te mai războieşti cu ea, de teamă să nu pari diferit de majoritate, de a ieşi în afara convenţiilor sociale general acceptate, de teama de a nu fi respinşi. Dar întrebare pe care mulţi uită să şi-o pună este “Respinşi de cine“? Daca te uiti cu atenţie, respins ai fi doar de o selecta societate de urangutani, coţofene şi coropişniţe ce se consideră mai catolică decât Papa.
Cândva, o super-instuţiune, numita Inchiziţia, pretindea că ea ştie, ea cunoaşte totul, şi nu era voie ca cineva să se îndoiască de nimic din ce spunea ea. În prezent trăim într-o altfel de inchiziţie, inchiziţia socială, reprezentată de societatea în care trăim, care ştie tot şi îţi spune, sau impune, cum ar trebui să fie viaţa ta ca să fii bifat "bun", ce este adevărat sau ce este valoros. Omul, comod, se bucura că există aceste jaloane prestabilite, dar e “vai” de omul care dispune de suficientă energie şi, firesc, omeneşte, doreşte altceva... doreşte să ştie, să cunoască, să perceapă... adică mai mult decât a sta între ja-loane. Închiziţia aceasta e la fel de puternică şi hotărâtă, şi vrea să strivească, la fel ca şi cealaltă. Remediul nu e decât unul: O comunitate, chiar mică, din care să faci parte, un loc în care paradigma este astfel schimbată, şi care îţi va arăta cât de repede poţi progresa, cât de “altfel” poate fi totul. Ei, da, din acel punct, a apărut, în mod spontan, remarca mea despre urangutani, coţofene şi coropişniţe, altfel nu sunt un om cu inima neagră, cu gândirea întunecată.
Cel care alege un asemenea remediu, nu pot spune că ar putea avea speranţe, deşarte, despre cum va fi tratat de alţi oameni. Oricum nu merită mai multă atenţie doar pentru că acel cineva vrea să te doboare! Nimeni nu e calificat ca "doctor în subiectul vieţii tale", şi chiar dacă, femeie fiind, te vor numi cumva, nimeni dintre ei nu ştie cum ai trăit tu în viaţa ta, cum a arătat ea, sau câte nopţi ai dormit singură. Deci, fii rezonabilă! Căci oricum, fiecare îşi trăieşte doar viaţa lui, nu pe a altuia şi nu în condiţiile altuia, ci doar ale lui... şi deci nu trebuie să dea socoteală cuiva.
La urma urmelor, totul depinde de nivelul tău de energie, respectiv de comoditatea la care eşti forţat de deficitul tău energetic, şi de mediul favorabil sau nu dezvoltării în afara graniţelor vechi, graniţelor impuse!
Cum oare cineva poate să creadă că ar putea avea ac-ces la inimaginabil, dacă nu învaţă să gândescă în termeni inimaginabili? Se poate spune oare că cineva ştie totul, că nu mai există nimic de descoperit? Cu siguranţă, mai există destule lucruri care ne sunt necunoscute. Noi nu cunoaştem decât o mică, infimă, părticică din imaginea de ansamblu. Şi ce forţă care ne-a condus până la actualul stadiu al cunoaşterii noastre? Au fost acei oameni care au îndrăznit să iasă în afara şabloanelor unanim acceptate ale epocii lor, gândind în termeni inimaginabili.
Toate lucrurile noi au devenit posibile datorită sau din cauza celor care au avut curajul să gândească ceea ce era de neconceput, în timp ce masele şi elitele îşi băteau joc de ei. Ce-ar fi să încearci şi tu acest lucru, înainte de a uita complet că există şi această posibilitate? Gândeşte dincolo de limitele realităţii impuse de alţii, gândeşte liber!
Am să fac acum o afirmaţie care poate să dea o undă de şoc: Sexualitatea este un lucru foarte important dar nu e un lucru serios. Chiar aşa, nicidecum serios. E o joacă! Nu aveţi de ce sa fiţi băţoşi ca la un lucru dramatic şi teribil. Cum, nu e serios? O joacă? Chiar da?
Unii ar exclama “Ufff, ce bine, am scăpat de stres!
Alţii s-ar întreba “Păi... dacă nu e serios, ci o joacă, o simplă joacă.... cum m-aş putea juca?
Pentru câţiva există o pornire lăuntrică. Ceva din interior se trezeşte şi ştie să se joace.
Cine crede că este o treabă adâncă, grea, serioasă, a sfeclit-o. Imediat, la figurat, înghite o mătură şi devii la fel de graţios ca ea... Poţi înţelege?
În sexualitate trebuie să redevii copil. Şi Isus spune: “Până nu veţi fi ca nişte copii, nu veţi vedea Împăraţia Cerurilor”. Şi....da, de aceea ne temem de relaţiile sexuale atât de rău, căci... cum? să ne vadă cineva cât de copii suntem? Nepermis! Suntem importanţi şi avem morgă, nu? Şi cravată la gât! (avem şi chiloţi cu Simpson pe dedesubt, dar ...suntem serioşi.)
Mai aveţi psihisme omeneşti, rudimentare? Sexualitatea! Întâlnirea dintre două corpuri omeneşti! Ce este asta oare? Mai nimeni nu ştie, mai nimeni nu înţelege. Majoritatea partenerilor se dezbracă fără să se privească în locurile ascunse, majoritatea se ruşinează să fie priviţi, uneori e nevoie de un gât de bere pentru a-şi face curaj, ca să ce? ca să se masturbeze practic în corpul celuilalt, căci de fapt, oamenii nu fac dragoste cu corpul celuilalt, cu cel din faţa lui, ci se mastur-beaza în sexul celuilalt, unde găsesc doar o mână străină şi ceva mai incompetentă decât cea proprie. Este o lume plină de Clone şi chiar Stafii!
Sexualitea este vindecătoare pentru cine reuşeşte să se relaxeze. Şi aflaţi că nu sexualitatea în sine vindecă, ci extazul. Extazul este un tărâm de departe, cu proprietăţi absolut uimitoare.
 

Aş vrea să vă uitaţi în oglindă. Vorbiţi despre corpul vostru. Vă iubiţi imaginea corpului vostru? Sigur, aţi putea să schimbaţi câte ceva, dar e mai bine sa schimbaţi ceea ce simţiţi. Cei care nu îşi acceptă în totalitate corpul... nu pot simţi extazul. Nu pot face nici pe altcineva să-l simtă. Mângâierea extatică este aceea în care corpul este mângâiat uşor, din cap până în picioare, cu mâna. Corpul se sensibilizează, trezindu-i răspunsurile extatice. Scopul sexului nu e orgasmul, ci extazul. Satisfacerea celuilalt te va duce la extaz. Nu altceva. Satisfacerea femeii este un portal. Intrăm într-o nouă eră în care spiritul feminin va fi repus în adevarata sa poziţie. Şi tineţi minte: faceţi dragoste din suflet, nu din altă parte. Ţineţi ochii deschişi şi miscaţi-vă şi foarte încet. Şi cel mai important, faceţi-o cu dragoste şi adoraţie.
Câţi bărbaţi, dar şi câte femei ştiu că orgasmul feminin are nouă nivele? Că majoritatea ajung doar până la nivelul patru, nivelul maxim? Câţi ştiu însă că acesta este doar pragul? Abia între cel de-al patrulea si al nouălea nivel survine adevărata vindecare. Pentru a atinge nivelul nouă trebuie să transformaţi ejacularea şi orgasmul într-un act voluntar. Ejacularea şi orgasmul sunt în realitate controlate de nivele neurologice diferite. Trebuie să învăţaţi să le separaţi şi să le controlaţi pe fiecare. Singura metoda de a satisface cu adevarat o femeie este ca bărbatul să deţină controlul. Să aibă control complet asupra ejaculării. Asta are implicaţii profunde în toate aspectele vieţii... Nu credeţi? O întrebare ce o pun bărbaţilor: nu vă simţă obosiţi după ce faceţi sex sau dragoste?
În ideile "proaste” ale orientalilor accentul nu este pus pe structura fizică a organismului, ca şi în medicina occidentală, ci pe conceptul de energie, denumit Prana în spiritualitatea hindusă şi Chi în cea chineză sau, cum s-ar numi la noi, la creştini, Harul Duhului Sfânt. Normal, Chi si Prana există numai la cei cu ochii strâmbi, la noi, nu! La noi există telecomenzi, 4x4, sport, XXX şi hemoroizi. Da, şi nimeni nu ştie de unde se întâmplă toate necazurile omului, dar sigur se întâmplă doar datorită altora....
Fiinţa umană este circumscrisă în limita a doar doi poli – cerebralul şi sexualul, celor doi poli corespunzându-le energia psihică (mentală, creativă), respectiv cea sexuală. Între cei doi poli natura există cea mai mare “investiţie” de energie şi inteligenţă. Ambele energii formează o unitate funcţională, fie amplificându-se reciproc, fie epuizându-se.
Poate că nu aveţi nevoie de "teorie"... Dar ce-ar fi să spargeţi regula zicalei: "Exista 3 feluri de oameni care nu înţeleg sexualitatea: cei tineri, cei maturi şi cei bătrâni"?
"Cercetătorii au extins studiul fenomenului de transmutaţie biologic şi asupra potenţialului sexual uman. Ei au observat că aceste procese de transmutare pot fi controlate şi declanşate la voinţă de către orice om.
Transmutaţia biologică a potenţialului sexual constă în controlul perfect al fluidelor sexuale (realizat atât de către bărbat cât şi de către femeie) şi transformarea lor în energie, care va fi stocată apoi şi dirijată către nivelele superioare. Procesul ulterior de deplasare interioară şi modulare a energiilor rezultate se numeşte sublimarea energiilor.
O treime din energia noastra vitala produce fluidele sexuale. La ora actuală, se ştie precis că fiecare atom al corpului nostru fizic conţine o energie gigantică, echivalentă cu 200 milioane eV. Dar cea mai bogată resursă energetică a organismului uman, afirmă oamenii de ştiinţă în prezent, o reprezintă potenţialul sexual. S-a constatat că aproximativ o treime din energia vitală pe care o extragem din hrană, din aer şi din lumina solară este folosit pentru a produce fluidele sexuale (lichidul seminal în cazul bărbatului, secreţiile sexuale în cazul femeii). Fiecare poate proba acest adevăr, atunci când pierde o parte din acesta. Astfel, în urma ejaculărilor frecvente, barbaţii pot constata o diminuare considerabil a vitalităţii şi de asemenea, o scădere a puterii mentale şi a capacităţii de concentrare. Femeile se regăsesc şi ele vlăguite fizic şi tulburate psihic în urma declanşării ciclului menstrual.
Prin transmutarea şi sublimarea potenţialului sexual se a-tinge aurul filosofal al alchimiştilor.
Sublimarea, fiind un proces care se angrenează ulterior transmutării, se diferenţiază de aceasta prin redirecţionarea energiilor sexuale către alte planuri ale fiinţei, vizându-se armonizarea nivelelor vital, psihic, mental şi spiritual.
Am putea face analogie între un baraj de acumulare şi alchimia subtil produsă de sublimarea energiilor rezultate prin transmutare. Astfel, datorită acţiunii inteligente a omului, apa din lacul de acumulare al unui baraj va pune în funcţiune turbinele printr-un fenomen de cădere controlată a apei, devenind o sursă continuă de electricitate.
Aceasta este, analogic, faza transmutarii care generează o energie uriaşă, nemodulată. Sublimarea este procesul ulterior, în care electricitatea produsă va fi preluată de la sursa ei şi va fi transportată prin linii de înaltă tensiune şi frecvenţă, generând o gamă vastă de fenomene şi procese (calorice, sonore, luminoase, magnetice etc.), în funcţie de destinaţia pe care dorim să o dăm curentului electric.
Multe din legendele chinezeşti povestesc despre o epocă de aur, când toţi oamenii trăiau în armonie cu natura şi transmutau fluidele sexuale, sublimând apoi energia obţinută în energii superioare (volitiv, afectiv, mental, spiritual), la fel de firesc cum respirau".
În cazul bărbaţilor, e simplu (vorba vine!), continenţa sexuală înseamnă reţinere totală, reţinere până la final, adică să nu ejaculezi. Dar... cum este continenţa sexuală la femei? Înseamnă sexualitate fără descărcarea în A.
Acum nu aş vrea să-mi faci un semn în dreptul tâmplei, căci nu mă adresez unor tâmpiţi. Ştiţi deja că există ejaculare feminină. Ceea ce nu ştie toată lumea, este că ejacularea feminină nu este întotdeauna vizibilă în exterior, deşi are loc. Uneori este posibil ca lichidul de ejaculare să nu fie expulzat şi să se întoarcă în vezica urinară. Contracţiile convulsive care apar la nivelul vaginului, cât şi la nivelul întregului corp arată însă clar că femeia a avut orgasm cu descărcare. Alte semne sunt sensul descendent al energiilor care coboară spre picioare, senzaţia de devitalizare, de epuizare şi faptul că diminuează imediat apetitul amoros.
În orgasmul obişnuit de tip G, uterul pare să fie împins în jos, în timp ce partea superioară a vaginului se comprimă. Femeile care au experimentat acest tip de orgasm de tip G, descriu fenomenul ca pe o împingere către în jos, ca pentru un act de defecaţie. Apare o undă descendentă de contracţii musculare foarte puternice asociate fluidului ejaculator şi senzaţiei de descărcare, de pierdere a energiei, de epuizare.
Aceste contracţii indică şi sensul descendent al energiilor sexuale, contrar sensului ascendent al sublimării energiilor, care elevează fiinţa şi o înalţă către perceperea nivelelor de conştiinţă elevate. Se relatează frecvent în situaţia în care energiile sexuale sunt împinse în jos, că stimularea digitală a punctului G face ca degetul introdus să fie expulzat din vagin din cauza împingerii în jos a muşchilor vaginali. Acest fenomen a fost denumit “efect în A”.
Vitalitatea, aceasta forţă latentă, numită exotic Kundalini, este cea de care depinde forţa de exprimare a omului, precum şi funcţia ereditară. Cele două tipuri de energie (mentală şi sexuală) se spune că ar comunica prin canale situate de o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Energia sexuală este înţeleasă ca fiind un capital fix, programat ereditar şi prin care trăim până la epuizarea sa. O putem consuma, cheltui mai repede sau mai lent, după cum dorim, dar nu o putem adăuga ci doar conserva. Dar nu e cazul de a adormi.
În esenţă, mesajul de reţinut este acesta: nu e cazul să se arunce energia sexuală degeaba, sublimeaz-o pentru tine însuţi!
Învăţaţi despre acest subiect! Eu, prin acest articol doar vreau să vă fac să priviţi altfel...

Oameni inteligenti şi atenţi cu adevărat (cum ar putea fi şi oricine, într-o relaţie sexuală, daca n-ar fi maimuţă) au observat "tehnici" de sublimare sau de transformare a unei părţi din energia sexuală în energie mentală superioară, creativă, prin ascensionarea acesteia de la baza coloanei vertebrale spre polul cerebral. Este tehnica de ascensionare sau de trezire a lui Kundalini. După trezirea Kundalini, omul capătă acces la o energie nelimitată şi extrem de puternică, cu ajutorul căreia poate crea orice doreşte. Trezirea Kundalini este adevăratul înţeles al expresiei “născut din nou” sau “trezirea prin a doua naştere”. Cum Iisus a spus, numai cel născut a două oara poate intra în Împărăţia Cerurilor. Era oare şi Iisus un altul (căruia pe atunci unii îi ziceau nebun), care trăgea de oameni împotriva comodităţii lor, ca să fie mai mult decât erau?
Cristificarea înseamnă a doua naştere, în altă conştienţă, iar energetic, urcarea lui Kundalini de la un nivel de conştiinţă la unul superior; este exact acelaşi lucru, dar spus din altă perspectivă, cu alte cuvinte. Nu există nimic "ezoteric" pe lume.
"Când se trezeşte, aceasta trece prin cele şapte chakre, sau centri energetici, de-a lungul coloanei vertebrale. Aceste şapte chakre sunt de fapt nivele de conştiinţă. Odată ce Kundalini se trezeşte şi trece de chakra a treia, niciodată nu se mai întoarce complet în punctul din care a plecat. Acest proces este ireversibil şi plasează pe om, în mod irevocabil, pe drumul către adevărata casă. În inima sa este un sentiment de fericire şi pace. Întrebările sunt înlocuite cu cunoaştere şi se începe a trăi o viaţă mai împlinită".
Oare nu vă intereseaza şi pe voi aşa ceva?
"Trecerea Kundalini este graduală şi dă semne clare la fie-care chakra pe care aceasta o parcurge, sub forma culorilor şi sunetelor. Culorile sunt cele ale curcubeului; astfel când pri-ma chakră se deschide omul, care “vede”, vede culoarea roşu, la a doua portocaliu şi aşa mai departe. În mod similar, când pri-ma chakră se deschide se aude – dacă omul poate “auzi”, sunetul unui tunet, când se deschide cea de-a doua, sunetul mării care urlă sau răgetul unui leu şi aşa mai departe [2] .
Este uimitor cum la un moment dat, cu ochii închişi omul este cuprins de o explozie de lumină albastră, de o nuanţă nepământeană, încântătoare, o apariţie uimitoare... aşa am perceput eu acest “accident” cândva, pe nepusă masă, într-o stare de relaxare profundă, apărută brusc, la câteva minute după ce avusesem un accident auto. La început purtam cu mine o tristeţe profundă, din totdeauna, parcă. La un moment dat ea s-a ridicat şi am simţit dragostea. Eram îndrăgostit de însăşi existenţa mea.
Chakra este un canal energetic dar şi nivel de conştiinţă, nivel energetic, nu bazaconii exotice cum pot înţelegii unii, mai deştepţi decât râma în realitate. De fapt, e chiar simplu. Cu deschiderea fiecărei chakra are loc o transformare a personalităţii, pe măsură ce kundalini trece prin ea.
Când chakra de bază se deschide, persoana va depăşi inamicii eterni: lăcomia, pofta trupească, furia, ataşamentul, egoismul.
Când chakra sacrală se deschide, persoana va transcede sexul.
Cu deschiderea chakrei plexului solar, persoana trece graniţele dintre lumile inferioare şi superioară, iar omul începe să aibă vise, viziuni şi transe. Persoana începe să aibă un anumit control asupra evenimentelor vieţii.
Când chakra centrală, a inimii, se deschide, inima se umple cu dragoste divină şi ucenicul începe să arate dragoste necondiţionată pentru toată lumea.
Odată cu deschiderea chakrei de la baza gâtului, persoana dobândeşte libertatea din neadevăr, puterea discursului şi a autoexprimării, şi face ce fac eu prin acest articol. Deschiderea centrului gâtului activează un punct în craniu numit bindu, din care energia sacră se revarsă în organism, permiţând omului să se regenereze şi să se elibereze de boli. Cei care ajung la acest nivel arată mai tineri şi au un plus de farmec în personalitate. Drumul către Împărăţia Cerurilor le este acum deschis.
Cu deschiderea celei de-a şasea chakre, dintre sprâncene, Eu-l persoanei este fragmentat în mii de bucăţi, persoana este martora morţii Eu-lui într-o formă oarecare. După experienţa morţii urmează experienţa învierii, însoţită de o bucurie şi o beatitudine fără precedent. La acest moment, persoana poate trăi experienţa sentimentului de a fi în Dumnezeu.
Deschiderea chakrei coroanei are loc în momente scurte de strălucire şi trupul persoanei se deschide pentru ca sufletul să se unească cu absolutul.
Energia se poate asensiona în meditaţie, în practici yoga, sau, cum poate ar fi bine pentru toată lumea fără asemenea practici, în timpul unui act sexual făcut cu cunoaştere, în care au loc stări succesive de “samadhi” (iluminări parţiale). Teoretic se face dragoste, dar de fapt, vin momente de graţie şi înţelepciune, vin răspunsuri la întrebări, clarificări şi revelaţii despre natura lumii şi despre natura omului. Este ceva uluitor.
Pentru a reuşi această bioalchimie, în primul rând, înainte de tehnica propriu-zisă, omul are de învăţat, cum am învăţat şi eu, că pentru bioalchimie este necesară o Stare interioară de puritate şi seninătate. Şi de încredere.
Numai aşa puteţi fi martor extazului, cum vă poartă şi unde vă duce, numai aşa puteţi zbura conştient. Şi zburaţi! Pentru că acolo este puterea voastră. După o astfel de experienţă veţi fi energizaţi, ochii vă vor arăta limpezi şi privirea mai pătrunzătoare, iar în corp veţi simţi un zumzet energizant ca bulele de şampanie şi veţi descoperi ca inima s-a transformat într-una de leu. Un leu care ştie sfinţenia, însă.
Aş vrea să înţelegeţi că totul în lumea aceasta este energie, fiinţa umană reprezentând şi ea tot o manifestare energetică, în ansamblul ei, extrem de complexă. În ceea ce priveşte sexualitatea, la un capăt al spectrului energetic, vibratoriu, la nivel fizic, acestă energie se exprimă în termenii impulsului sexual; la celălalt capăt al spectrului, la nivel spiritual, energia este experimentată ca extaz. Instinctul sexual, dacă observaţi, repre-zintă energia brută, instinctuală şi nerafinată. Dar tocmai această sursă de energie, tocmai acest impuls sexual poate fi rafinat şi transformat în extaz. Nu uitaţi, acesta, extazul este cel care vindeca, vindecare care este manifestată prin sexualitatea voastră conştientă, într-o necesară libertate dar nicidecum manifestată prin desfrâu. Este de fapt vorba despre aceeaşi energie care se manifestă în diverse moduri. Concluzionând, energia sexuală trebuie privită şi acceptată ca fiind materia brută, minereul nerafinat, din care vă puteţi lucra Coroana de pe frunte. Sfântul Augustin spunea că: "cel ce nu este duhovnicesc până în trupul său, devine trupesc până în sufletul său". Parafrazând aceste cuvinte se poate spune: cel ce nu este sacru şi pur până la nivelul sexualităţii sale, devine sexual până în sufletul său. De aceea este utilă sfinţenia în sexualitatea ta, căci fără această atitudine se poate ajunge la monstruase confuzii asupra erotismului mistic, iar prin aceasta în loc să devină eliberat, pur şi divin, sufletul decade în împărăţia impulsurilor instinctuale ale creierului reptilian - animal, de supravieţuire. Voluptatea poate fi perfect controlată, pentru a o folosi în a da naştere unui nou fenomen.
Omul are o ereditate împotriva căreia trebuie să lupte. De mii de ani specia umană şi-a făcut despre sexualitate şi despre dragoste o anumită părere care s-a înregistrat în celulele umane şi care e greu să fie ştersă. Dar nu înseamnă că, pentru că nu o se poate face de pe o zi pe alta, nu trebuie să se creadă ceea ce spun marii Maeştri. Dacă nu reuşeşte această schimbare înseamnă doar că omul este deformat sau slab, nu că a fost înşelat de Iniţiaţi.
Singura soluţie a problemei sexualităţii este în felul în care bărbaţii şi femeile privesc acest lucru. Cauza tuturor relelor, cauza tuturor dezordinilor şi aberaţiilor, este că bărbaţii n-au înţeles niciodată cum să acorde consideraţie femeilor dar nici femeile cum să le acorde necesara consideraţie lor, bărbaţilor. Dacă bărbatul consideră femeia ca o femelă, ca un obiect al plăcerii, “piesă de schimb” totodată , el îşi determină deja comportamentul. Dar dacă o consideră ca pe o divinitate, un arhetip, sentimentele sale, comportamentul său va fi schimbat. Pentru femei, bărbatul trebuie să fie o divinitate.
Oprindu-ne asupra felului în care oamenii obişnuiesc să procedeze pentru a-şi câştiga partenerul, fie că e vorba de un bărbat sau o femeie, trebuie îmbunat, trebuiesc făcute complimente, flatată vanitatea celuilalt, adică trebuie atinsă personalitatea sa, căci dacă nu, se ştie că nu se obţine nimic. Deci, amândoi ştiu cum să o facă: prin gesturi, cuvinte, cadouri, şi prin adresarea, permanentă, către personalitatea celuilalt. Când e vorba să le trezească celor "iubiţi" toate facultăţile sublime, ideale, luminoase, perfecte şi de a le hrăni, măcar cu un cuvânt, cu un surâs, cu o privire... ei nu ştiu nimic. Dar pentru a excita şi a declanşa tot ceea ce le permite să-şi potolească nevoile lor egotice, aici sunt savanţi. De aceea dragostea umană nu se exprimă încă decât într-un fel animal, instinctiv, pasional; e foarte rar să găseşti un element de poezie, de miraculos.
Rolul Ştiinţelor iniţiatice este de a arăta oamenilor cum pot să hrănească natura superioară în fiinţele pe care le iubesc. Ceea ce vă voi spune va părea chiar bizar, şi mă întreb dacă mă veţi înţelege. Să presupunem că o femeie îşi ţine iubitul în braţe: evident îi spune: “Dragul meu X...”, pentru că trebuie ca el să audă pronunţându-i-se numele, pentru ca personalitatea sa să se poată bucura gândindu-se: “Ah! Cât mă iubeşte!...“ şi astfel ea trimite toate energiile sale în prăpastia personalităţii lui. Dar imaginaţi-vă acum că cei doi cunosc natura personalităţii şi individualităţii, sunt instruiţi într-o ştiinţă iniţiatică: când femeia îşi va îmbrăţisa iubitul ea va spune: “O, Tată Ceresc! (Shiva, Arhetip masculin etc)” şi iubitul său va fi fericit de a fi devenit un conductor al energiilor ei care urcă până la Tatăl Ceresc! Şi el, de asemenea, îmbrăţişând-o se adresează prin intermediul ei "Mamei Divine" (Shakti, Esenta feminina etc.), energiile lui se îndreaptă la fel spre Cer.
În loc să-şi limiteze schimburile în zona egotică, unde nu ştie niciodată ce putregaiuri şi fermentaţii se emit sau se absorb, trebuie ca bărbatul şi femeia să se lege la sursa care este Divinul, Esenţa sau Dumnezeu; trebuie să se lege la această sursă a perfecţiunii şi nu la o fiinţă limitată şi imperfectă ca şi cea proprie. Un bărbat care spune unei femei: “Dragă, te voi face fericită”, este evident că este un om slab, ignorant şi nefericit. Cum o va face fericită? Numai legându-se şi unul şi altul la Tatăl Ceresc şi la Mama Divină pot absorbi forţe din aceste rezervoare inepuizabile, pot absorbi o dragoste pură, incoruptibilă, şi se vor simţi adăpaţi, luminaţi, reînprospătaţi, întineriţi, fericiţi.
Tot ceea ce face omul trebuie să fie sfânt, pentru a servi o idee grandioasă in ceea ce îl priveşte: puteţi să-i spuneţi chiar Împărăţia lui Dumnezeu sau Dreptatea Sa în voi.
Acestea sunt cunoştinţe pe care oamenii nu le posedă. Ei nu servesc decât personalitatea lor şi a altora şi cum personalitatea are rădăcini subterane, ea îi antrenează spre abis. Dar, e dificil să schimbi punctul de vedere al oamenilor. Au obiceiuri vechi pe care le repetă fără încetare: ei îşi satisfac fără încetare personalitatea şi nu dau nimic individualităţii lor care rămâne înfometată.
Din păcate, personalitatea care primeşte o cantitate de lucruri zilnic deşi poftele-i sunt satisfăcute, nu e niciodată recunoscătoare. Dovada: o femeie a dat totul bărbatului pe care-l iubeşte, iar el a uitat-o, e deja cu altele. De ce? Pentru că ea satisfăcea doar sexul. Ea nu a reuşit să hrănească în el ceva sublim, o altă natură plină de nobleţe care nu uită niciodată binele pe care i l-a făcut şi rămâne veşnic recunoscătoare. Şi astfel biata femeie se plânge: i-am dat totul, şi uitaţi-vă acum cum mă tratează! Ei da, pentru că ea a hrănit o natură care e tot timpul ingrată. Şi invers lucrurile se petrec asemănător.

Când doi, în numele Meu se vor aduna, iată Omul!

În toate tradiţiile populare, în poveşti, mitologii, se găseşte imaginea şarpelui sau a balaurului (dragonului), a cărui simbolistică este aproape identică de la o cultură la alta. Nenumărate poveşti vorbesc de un balaur care a prins o prinţesă frumoasă şi pură, pe care o ţinea prizonieră într-un castel. Săraca prinţesă suferea aşteptând un salvator. Dar, unii după alţii, cavalerii care se prezentau pentru a o elibera sunt devoraţi de balaur, care punea mâna pe bogăţiile lor şi le îngrămădea în subteranele castelului. În fine, într-o zi, soseşte un cavaler, un prinţ mai nobil, mai frumos şi mai pur decât alţii, căruia un magician i-a revelat secretul pentru a-l învinge pe balaur: care e slăbiciunea sa, în ce moment şi de ce manieră poate fi legat fedeleş... Şi acel prinţ privilegiat, bine înarmat şi instruit a obţine victoria: a reuşit să elibereze prinţesa! Toate comorile care erau acolo, îngrămădite de secole în castel au revenit cavalerului, victorios in luptă graţie cunoştinţelor şi purităţii sale. Apoi, amândoi, urcaţi pe balaur, şi-au luat zborul în spaţiu, străbătînd lumea.
Aceste poveşti pe care le credem, în general, destinate copiilor sunt în realitate poveşti iniţiatice, dar pentru a putea fi interpretate trebuie cunoscute simbolurilor. Balaurul nu este alt-ceva decât forţa sexuală. Castelul este corpul omenesc. În castel suspină prinţesa, adică sufletul, pe care forţa sexuală, rău stăpânită, îl ţine prizonier iar cavalerul e Eul, spiritul omului. Armele de care se serveşte pentru a-l învinge pe balaur reprezintă mijloacele de care dispune spiritul: voinţa, ştiinţa de a stăpâni această forţă şi de a o utiliza. Deci, odată stăpânit, balaurul devine servitorul omului, îi serveşte ca mijloc pentru a călători în spaţiu, pentru că balaurul are aripi. Deşi e repre-zentat cu o coadă de şarpe - simbolul forţelor subterane - el posedă de asemenea şi aripi. E clar, e simplu... e limbajul etern al simbolurilor.
A învăţa să faci dragoste în sfinţenia inimii este esenţa Dragostei Vindecătoare. Fără dragoste sinceră unul faţă de celălat, adică fără compasiune caldă, inimoasă, nu fiţe, sexul nu este decat un simplu act fizic. Iată ce spune maestrul Mantak Chia cu privire la necesitatea unei iubiri sincere:
Pentru binele dumneavoastră(!), nu renunţaţi la integritate de dragul plăcerii fizice sau sub pretextul unor profunde exerciţii spirituale(!). Dacă faceţi dragoste cu o femeie fără să o iubiţi, energiile dumneavoastră spirituale nu vor fi în echilibru şi poate începe un razboi sufletesc. Acesta va dura atât timp cât veţi menţine o relaţie nepotrivită, indiferent de gradul dumneavoastră de dezvoltare psihică. De aceea, este mai bine să fiţi cinstit de la început.
Pentru acelasi motiv, faceţi dragoste numai atunci când simţiţi o mare tandreţe interioară. În acest caz, puterea de a iubi va deveni mai mare. Dacă vă simţiţi incapabil să vă folosiţi puterea sexuală într-un mod iubi-tor, atunci nu o folosiţi de loc. Sexul este o sabie cu două tăişuri, un instrument folositor, dar care poate deveni o armă periculoasă. Daca îl folosiţi în scopuri josnice, vă va lovi fără milă. Dacă nu aţi găsit o parteneră cu care să fiţi într-adevăr tandru, atunci mai bine nu atingeţi pe nimeni".

Oamenii se umplu de oroare când iau cunoştinţă de Magia Sexuală dar nu sunt îngroziţi când se dedau la toate rafinamentele sexuale şi la toate pasiunile carnale. Sexul nu este distractie, gust, ci Ştiină, şi nu o ştiinţă de bază. Magia Sexuală a lui Isis, este o formă specifică de magie care încarcă corpul Ka - dublul nostru eteric cu o forţă magnetică cutremurătoare prin puterea orgasmului fizic, pentru că atunci când cineva are un orgasm sexual, acolo este o eliberare cutremurătoare de energie magnetică în interiorul celulelor. Şi cum această energie se împrăştie, ea eliberează un potenţial magnetic ce poate fi folosit.
Omul nu urmăreşte în viaţa asta, dacă nu e obişnuit fiind şi dedat la divinizarea Ego-ului, decât un singur lucru, un singur scop, un unic obiectiv: Cristificarea (valabilă doar pentru cine cine ştie ce înseamna asta), care înseamna Desăvârşirea. Trebuie ca fiecare om să se Cristifice. Trebuie să încerce postura de Cristos (dar nu doar acela din poveşti, ci principiul lui Cristos, cu toate valenţele lui de eliberare).
S-a înţeles, cred, deja, că, în realitate, Cristosul nu este o persoană ci un Principiu Universal cosmic impersonal care trebuie să fie asimilat de fiecare om. Acest fenomen holografic va fi regăsit, logic, şi în sexualitatea omului, şi poartă un nume frumos, dedicat şi delicat Magie Sexuală. Desigur, toate acestea îi scandalizează pe fanatici, însă, Adevărul rămâne Adevăr şi trebuie spus orice ar fi. Poate vor apărea şi voci critice şi în mintea voastră, deşi nu sunteţi fanatici, dar probabil ele vor fi mai mult o raţiune a pasiunii, decât o pasiune a raţiunii, fiindcă mintea critică este, cum şi Nicolae Iorga avertiza, uneori un grădinar care se îngrijeşte ca arborii săi să nu crească prea sus.
Unii oameni au spus evoluţiei Cristificare, alţii, ascensiunea Kundalini. De fapt e acelaşi lucru. Ascensiunea Kundalini se poate face prin mai multe căi dar una din cele mai simple este actul sexual, care prin dinamizarea specifică a energiei sexuale, practic trage "o palmă la fund" lui Kundalini, în mod natural, mult mai "eficient" decât într-o meditaţie în care somnul copleşeşte când în sforăitul e cel care i-a locul realitaţii...
În magia sexuală este nevoie de doi. De cei doi poli ai bateriei, femeia şi bărbatul. Din păcate, nu doar de doi oameni obişnuiţi, ci de doi oameni care ştiu şi înţeleg foarte bine ce vor. Cam puţini de-ăştia însă...
Pentru a pune energia sexuală în slujba însănătoşirii şi armonizării omului, secretul este ca acest act să fie făcut pe o perioadă suficient de lungă de timp astfel încât energia extatică să urce şi să îmbibe toate celulele corpului, în mod repetat. Adică, orgasmul cu descărcare (ejaculare) este ultima faptă la care sa se gândească bărbatului, însă energia orgasmică trebuie urcată în repetate rânduri, fiecare adunând în interiorul corpului mai multă energie, până când... luminarile au loc, îndrumările încep să curgă, revelaţii de valoare integratoare, universală, apar spontan.
Încearcaţi şi o să vedeţi! Veţi ajunge să înţelegiţi, pe pielea voastră, de ce în tradiţia orientală (în India, în China), aspectului sexual al vieţii i se acordă o importanţă mult mai mare decât cel al "perpetuării" speciei. Actul sexual, nu unul "obişnuit", ci unul prelungit pentru un interval de timp nelimitat, avea un statut de "practică spirituală". Despre aceasta vorbesc şi metodele tantrice şi practicile Tao. În sursele orientale se vorbeşte despre un act sexual prelungit ca despre o modalitate de a descoperi, în om, stări fizice şi spirituale noi.
Şi, pentru că unii poate deja consideră că sunt adept al ideilor yoghinului Bivolaru (şi mi se cam pare absurd că orice asociere dintre spiritualitate şi sexualitatea duce, inevitabil la Bivolaru, de parcă Bivolaru a inventat sexualitatea), voi cita nişte cercetări ruseşti în domeniul străvechi al ştiinţei spirituale. Doctor Rinad Minvaleev vorbeşte despre orgasm şi controlul ejaculării (continenţa sexuală), căci cercetătorii ruşi au ajuns la concluzia că un act sexual prelungit este o incredibilă sursă de forţă spirituală. "Se poate chiar spune că, prin actul sexual, omul îşi prelungeşte viaţa. Principalul lucru este sa înveţi să frânezi, cu ajutorul scoarţei cerebrale, reflexele de ejaculare fizică". "Daca ne bazăm pe manualele tradiţionale de sexologie, un act sexual normal durează în medie două-trei minute. Tot ce depăşeşte acest interval poate fi trecut la capitolul recordurilor", spune prorectorul Institutului Naţional de Sănătate, Rinad Minvaleev, doctor în biologie.
Două-trei minute sunt valoarea medie pentru un om obişnuit care, o dată pe săptămână - de obicei sâmbăta – respectă ceea ce se numeşte un ritm convenţional-fiziologic. Scopul unei astfel de act sexual este, de regulă, de a procrea sau de a experimenta o dezlănţuire energetică.
Ce înseamnă aceste două feluri de reacţie? Dr. Minvaleev explică: "În cadrul sistemului său vegetativ nervos, omul are o secţiune para-simpatică (SPS) şi una simpatică (SS). Prima răspunde de refacerea organismului, înnoirea celulelor şi funcţionează, de obicei, în timpul somnului. Cea de-a doua reprezintă consumul de energie, scoaterea în sânge a hormonilor de adrenalină şi noradrenalină. Totul este logic.
De ce sunt atâtea femei care reacţionează, la relaţia inti-mă cu un bărbat, prin cereri de compensare de vreun fel? Uneori, compensarea imediat de după sex, este doar o farfurie cu mâncare, alteori ele au diverse pretenţii la bărbaţi, de la a arunca gunoiul şi a spăla vasele, până la o maşina de spălat nouă sau o călătorie în Insulele Bermude. Acestea sunt simpaticele (SS) care, în urma actului sexual, obosesc şi, de aceea, fie şi în mod inconştient, cer o compensaţie pentru munca depusă.
Dacă pulsul scade, iar tensiunea creşte, funcţionează SPS şi omul se reface. Invers, dacă pulsul creşte şi tensiunea scade, se resimte o slăbiciune fizică Cu cât tensiunea este mai mică, cu atât mai des trebuie să se contracte inima pentru a pompa sânge şi cu atât mai devreme ea se uzează.
Reiese că, dacă în timpul actului sexual domină reacţia para-simpatică (SPS), omul nu oboseşte ci, dimpotrivă, îşi reface forţele. Se poate chiar spune că, prin actul sexual, el îşi prelungeşte viaţa. Dar dacă reacţia este simpatică (SS), după actul sexual omul decade într-o stare de prostraţie şi nu este în stare să mai facă nimic".
Experimentul a arătat că, dacă actul durează până la 10-15 minute, partenerii au, preponderent, o reacţie simpatică la orgasm.
"Dar, cu cât se prelungeşte actul sexual, organismul se restructurează singur pentru reacţia parasimpatică, pur şi simplu, pentru a se susţine şi a-şi reface forţele consumate. Prin urmare, ambii parteneri se încarcă cu energie, forţă şi apare şi sentimentul de intimitate", relatează doctorul.
"Aşadar, un act sexual prelungit este o sursă de forţă spirituală care are un substrat fiziologic", continuă specialistul rus. Întrebat cât ar trebui să dureze acest proces miraculos, doctorul a răspuns ca "de la 30-40 de minute în sus".
Glanda pineală este, de fapt, un ochi, ce are receptori de culoare, o lentilă în partea de sus şi este efectiv cel de-al treilea ochi. Glanda pineală este conectată cu talamusul care are un tub lung conectat cu cerul gurii. În faţa glandei pineale se află glanda pituitară şi, prelungind în afara corpului linia care le uneşte pe acestea două, la o distanţă egală cu distanţa dintre bărbie şi vârful nasului, se afla o ceakră importantă. Există un mod specific în care se aliniază toate aceste 3 puncte importante, prin intermediul vârfului limbii. Vârful limbii este o cheie pentru stările mai înalte de conştiinţă.
O explicaţie cred că este binevenită: concepţia începe cu o sferă – ovulul care este fecundat de spermatozoid. Aceasta se divide în 2 celule, apoi în 4 (formând un tetraedru), apoi în 8 (formând un tetraedru stelat, care este cheia Merkabei) şi apoi continuă să crească până ajunge la 512 celule (formând un tor care seamănă cu un măr gol). Dezvoltându-se mai departe, ajunge a fi inima. Întregul corp este inima! Apoi corpul iese din inimă, devenind fetusul, a cărui imagine este deja familiară, inima ajungînd în interiorul corpului. De aceea inima este mai importantă decât creierul! Prima parte a corpului omenesc care începe să se dezvolte din inimă este vârful limbii. Deci acesta este direct legat de Spaţiul Sacru al Inimii, în care are loc Creaţia.

Atunci când cineva se află în Spaţiul Sacru al Inimii (nu în minte) şi, punând vârful limbii în cerul gurii, începe să măseze un loc anume, produce o stimulare “sexuală” între inimă şi minte. Această puternică stimulare determină stimularea talamusului care apoi se propagă în tot creierul, ducând la puternice emisii de unde alfa. După un anumit prag, apare o lumină verde (poate avea şi nuanţe albăstrui sau galbene). Se vorbeşte despre această lumină şi în Vedele indiene (acum 6000 de ani). Apoi, cu intenţie, se îndreaptă privirea celui de-al treilea ochi – care în mod normal priveşte în sus – spre în faţă, în proiecţia celui de-al treilea ochi dintre sprâncene. În Marea Frăţie Albă se vorbeşte de acest proces, ca de „îndoirea flăcării”. Apoi, într-o anumită stare meditativă, lumina verde se transformă într-o spirală (sau în raze concentrice) care ajunge la glanda pituitară. Când cel de-al treilea ochi priveşte prin pituitară, se formează o sferă de lumină în jurul capului.
Începând din acest moment, orice “vis”, în inimă, devine realitate. Acea imagine „visată” în inimă trece în câmpul toroidal al inimii, apoi în cel al corpului. (Universitatea Stanford a făcut multe cercetări, încercând să găsească o legătură neurologică între inimă şi minte, prin trup. Această legătură există, nu este neurologică şi este în afara corpului). Imaginea pătrunde în minte din câmpul toroidal, apoi se proiectează în jurul capului (în sfera de lumină descrisă anterior) şi apoi se proiectează în sfera pranică din jurul nostru. Apoi, prin câmpul Merkaba, imaginea este proiectată în Univers, devenind realitatea în care trăieşte, acum, întregul Univers.
Când veţi crea în acest mod, nimeni din Univers (cu câteva excepţii) nu ştie ce se petrece. Acest lucru schimbă totul: trecut, prezent, viitor. Nu mai există nici o urmă din modul trecut de viaţă, este ca şi cum schimbaţi canalul la televizor. Cel vechi nu mai este vizibil.
Această capacitate de creaţie, ce există în fiecare fiinţă umană, este dreptul omului din naştere. Este ceea ce Pământul e pe cale să-şi amintească. Nu este un proces de învăţare, ci unul de reamintire! Încet, încet, oamenii îşi vor reaminti despre ce e vorba şi lumea va începe să se schimbe.
Învăţătura reală are o lege absolută care spune sa nu se creadă nimic fară a se experimenta. Încercaţi şi vedeţi dacă este adevărat sau fals şi vezi dacă funcţionează. Cunoaşterea este ceva sacru. Şi nu este nicăieri mai sacră decât atunci când se lucrează cu energia sexuală, catalizatoare pentru suflet. Nu este nevoie să credeţi în ea, e de ajuns să ştiţi.

Am fost întrebat, odată, de cineva ce este adevărul? I-am răspuns că adevărul este orice cunoaştere care funcţionează şi îţi măreşte valoarea.... Măsura ta este acceptarea de sine, recunoaşterea propriilor merite, a propriei valori şi iubirea de sine.
În spiritul acestui răspuns, am împărtăşit o parte din adevărul meu. Dacă va deveni adevărul vostru, va trebui să faceţi voi primul pas. Învăţaţi ce înseamnă alăturarea celor două cuvinte împreună, a fi sexual şi spiritual, ca un act de conştiinţă în propriul univers. Asta înseamnă că trebuie să mergeţi voi, pas cu pas...
Dar, în orice aţi încerca, vă rog să o faceţi cu credinţă.
Forţa credinţei nu este altceva decât puterea gândului concentrat (focalizat), care creează imaginea (reprezentarea) interioară. Mediul exterior doar se supune acestei imagini interioare. Singura forţă capabilă a se opune forţei gândului, ori a ”credinţei”, este forţa unui alt gând (eventual, din subconştient), ori ”credinţe”. Această reprezentare a gândului aflată în subconştient are rezerve în ce priveşte şansa de împlinire a unei imagini (reprezentări) a gândului lucide, astfel de cele mai multe ori compromite rezultatul.
Merită de semnalat faptul, că reprezentarea gândului, ori a credinţei, aflată în zona subconştientului este, în general, mai puternică. Informaţiile care atrag atenţia asupra acestui fapt, de cele mai multe ori, ne-au parvenit prin intermediul maeştrilor spirituali.

A fost odată un om sărac, ce rătăcea la marginea unei păduri apăsat de povara gândurilor…Obosit, el s-a aşezat cu spatele la un copac, spre a-şi trage sufletul, dar fără să ştie ce fel de copac era cel la umbra căruia se odihnea. Unul deosebit, cu însuşiri magice. Un copac care îndeplinea orice dorinţă a celui care îl atingea. La început pribeagul s-a gândit ce bun i-ar fi un pahar cu apă. Deodată s-a trezit că ţine în mână un pahar cu apă rece, cristalină. L-a privit cu uimire, s-a tot uitat chiar mirosindu-l şi, în cele din urmă, constatând că nu poate fi rea, bău toată apa din pahar. Apoi i se făcu foame şi îşi dori ceva de-ale gurii. Precum înainte cu apa şi-acum, cu aceeaşi uimitoare iuţeală, mâncarea îi apăru în faţă. ”Se pare că mi se împlinesc dorinţele!” – îşi zise cu mirare. Următoarea dorinţă o spuse cu voce tare: ”acum îmi doresc o casă”! Cu un zâmbet de satisfacţie pe chip, se gândi la câţiva servitori care să-i trebăluiască pe lângă casă. După ce i se îndeplini şi această dorinţă îşi dori din tot sufletul o femeie frumoasă şi inteligentă cu care să trăiască în pace şi să împartă această mare de noroc. Când şi această dorinţă i se împlini, cu uimire îi spuse femeii: ”Stai aşa! Ce se întâmplă aici? N-am eu asemenea noroc! Nu se poate întâmpla chiar cu mine aşa ceva!” În acel moment, imediat după ce aceste cuvinte îi ieşiră pe gură,…totul dispăru. ”Am ştiut eu.” – zise, scuturându-şi capul. Se ridică şi sub povara gândurilor, rătăci mai departe la margine unei păduri… [3] .

Am atras atenţia, aici, asupra aspectului de credinţă în ceea ce vă apucaţi să faceţi. Dar asta este numai un deget al mâinii. Nu se poate atrage atenţia deodată asupra tuturor aspectelor care alcătuiesc spiritualitatea de succes. Cei care vorbesc despre asta, de multe ori iau un singur aspect şi încearcă să vi-l facă, doar într-un fel, cunoscut. Dar e doar degetul unei mâini. Nu e totul. Se poate ridica o cană doar cu un deget? Poate că da! Dar un topor, se poate? Este nevoie de toate degetele pentru aşa ceva. În afară de Credinţă, mai aveţi nevoie de unul dintre “degete”: Cunoaşterea (aveţi nevoie de cunoaştere, nimic nu ştiţi deşi credeţi că deja sunteţi deştepţi.... mai căutaţi!), de “degetele”: Verticalitate şi Hotărâre (renunţaţi la "prişnite", căutaţi doar adevărul, acela doar intereseaza), şi încă un “deget” Utilitar, îi zic eu, se bazează pe întrebarea: La ce îmi foloseşte?... şi care vă ajută să nu mai risipiţi energie în emoţii despre ceva, inutile, ci doar să luaţi cunoştinţă de CE E, şi să faceţi maximul înspre beneficiul vostru, şi... mai e şi degetul mare, acela este “Dumnezeu”, este conştiinţa că sunteţi plini de posibilitiţi, că viaţa e frumoasă, o încântare, şi că voi puteţi s-o creaţi. Degetul mare iărăşi, nu-l are toată lumea!
Dar când le aveţi pe toate 5, stişi cum sălaţi toporul să despicaţi buşteanul? Incredibil de uşor. Puteţi chiar, din atâta uşurinţă să faceţi din asta o artă, iar voi veţi fi mai mult decât o forţă, veţi fi Artişti, care face totul plin de graţie, fără efort.


[1] Paul Brunton - Cărarea Secretă
[2] Fragmente din "Kundalini - poarta catre înaltă conştiinţă" de Ravindra Kumar şi Jytte Kumar Larsen
[3] Anthony de Mello: Entuziasm
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...