sâmbătă, 18 februarie 2012

Definiţi de viitor (Taine vechi [9])

-continuare din Taine vechi [8], Intermezzo în destin-
Definiţi de viitor
Iniţial am gândit ca acest capitol să fie plin de citate, pentru a lăsa să se înţeleagă ceea ce este dat ca viitor omului, acestui trup în care se zbate un spirit atât de mare.
Chiar astăzi, la un moment dat, discutând despre viaţa lui Iisus, am ajuns să pun o întrebare: Şi cine l-a iubit cel mai mult pe Iisus? Răspunsul a venit repede, căci discutam cu acest om-spirit ce este şi el iubit de ceruri: Maria Magdalena! Maria Magdalena a fost numita apostolul pentru apostoli, prietena şi chiar iubita lui Hristos. De ce istoria nu s-ar repeta, chiar dacă la altă scară, în altă etapă a omenirii?
Azi, când trăim o etapă tranzitorie, finală pentru un ciclu: Există atâta impostori şi şarlatani pregătiţi să profite de naivitatea oamenilor! Ei au citit doar câteva mici cărţi de ştiinţe oculte care, deseori, au fost scrise de nişte ignoranţi şi asta este: se vor prezenta peste tot ca Mari Maeştri. Ei nu poartă asupra lor nici un semn după care să arate că Cerul i-a recunoscut; ei înşişi s-au declarat Maeştri şi cred că aceasta este suficient. Privitor însă la ceilalţi, în loc să studieze un pic o asemenea fiinţă pentru a vedea cum se comportă, ei o urmează cu ochii închişi. El îi va înşela, îi va stoarce de bani, îi va aservi, dar ei nu-şi vor da, totuşi, seama. Ei bine, este magnific, iată cel puţin o fiinţă inteligentă! Ceilalţi sunt proşti. De ce nu se întreabă nimeni de unde vine, cum a trăit, cine e Maestrul său, cine l-a trimis?... Ah, nu, nu, inutil să-şi pună întrebări; din moment ce el promite să-i iniţieze în trei zile mijlocind cu câteva mii de dolari - ei îl cred. Sunt grăbiţi, înţelegeţi voi, Iniţierea nu trebuie să dureze mai mult de trei zile. Lumea este plină de oameni ca aceştia, glumeţi, escroci, care profită de credulitatea şi stupiditatea altora. Dar ei, cel puţin sunt inteligenţi.[1]
De îndată ce apar noi descoperiri, există întotdeauna tot felul de oameni fără moralitate, nici conştiinţă, care vor să profite pentru a se impune altora şi a-i distruge. Este vorba întotdeauna, de această natură preistorică ce se manifestă în om pentru a-l împinge să utilizeze orice mijloace care-i cad la îndemână pentru a-şi asigura superioritatea. Niciodată omul n-a fost mai întâi inspirat pentru a face Binele, ci întotdeauna Răul. De aceea greu e să se creadă în iluzii: curiozitatea şi interesul de acum al oamenilor pentru Ştiinţele oculte nu semnifică un progres pe drumul spiritualităţii. Din contră chiar, pentru mulţi este o degringoladă în magia neagră.
Sunt mulţi oameni care nu se interesează decât de Ştiinţele oculte! Sunt mândri să treacă drept astrologi, alchimişti, kabalişti, reikişti, fără să-şi dea seama că toată existenţa lor şi toată fiinţa lor era un haos îngrozitor De aceea, dacă am un sfat de dat lumii este de a lăsa Ştiinţele oculte în pace! În viaţa cotidiană omul trebuie să-şi arate cunoaşterea şi nu o pote arăta decât prin atitudine, prin comportament. Adevărata Ştiinţă este de a şti să se stăpânească, a se elibera de anumite slăbiciuni pentru a nu mai fi totdeauna prada hărţuielilor interioare.
Un Maestru nu este aici pentru a-şi consacra timpul şi forţele oamenilor care, decizând cu de la sine putere că erau Mari Iniţiaţi, duc o viaţă dereglată şi nu vor să depună nici o activitate interioară de ordonare, de purificare. Aceşti oameni sunt primele victime ale orientării lor şi ale Entităţilor malefice pe care astfel le-au atras. Aşa sunt milioane de oameni în lume, şi atunci ce se va petrece dacă vor veni toţi aici pentru că au auzit că se spune că există cineva care i va elibera, fără ca ei înşişi să facă cel mai mic efort? Activitatea mea nu este să mă ocup de bolnavii mintali. Sunt alţii care pot să o facă şi care o fac.
Cunoaşterea este deseori periculoasă. Singura cunoaştere, într-adevăr utilă pentru oameni, este cea care descoperă Legile Vieţii, fără a prezenta alături alte tentaţii care riscă să-i împiedice să evolueze. Mulţi ar vrea să fie clarvăzători, dar clarviziunea este cea mai teribilă dintre facultăţi dacă este dezvoltat-o prematur, pentru că nu se vădi decât realităţile îngrozitoare, terifiante ale Lumii astrale şi, suferind oamenii vor cere chiar să li se ia acest dar. Atâta timp cât nu oamenii nu sunt suficient de dezvoltaţi pentru a fi capabili a se înălţa foarte sus, până la contemplaţia Lumii divine, vor fi o victime nefericite. Deoarece este îngrozitor să se arunce o privire asupra a tot ceea ce pluteşte în inima şi în capul oamenilor. Nu este suficient să vadă, trebuie să existe capabilitatea de a rezisra la ceea ce ce se vede. Oamenii trebuie să se întărească, să se purifice; numai cu această condiţie se va putea dezvolta clarviziunea fără a se asuma riscuri, deoarece în acel moment vor exista puteri chiar şi asupra Spiritelor rele.
Acum aş vrea mai întâi să insist asupra pericolelor pe care le reprezintă, pentru majoritatea oamenilor, o practică prematură a Ştiinţelor oculte. Mai târziu, cred că vom putea să creăm aici secţii specializate şi fiecare va alege disciplina pentru care se simte cel mai atras: alchimie, magie, astrologie sau clarviziune, mediumnitate, magnetism etc. Dar nu a venit încă momentul. Deoarece, înainte să mergem să ne aruncăm în aceste cunoştinţe, trebuie să începem prin a învăţa să ne hrănim, să respirăm, să iubim, să gândim, să acţionăm şi, după aceea, Ştiinţa va veni, o Ştiinţă imensă, infinită. Cel mai important este de a şti să trăieşti corect pentru a te întări. Chiar cunoaşterea este periculoasă dacă nu aţi dezvoltat anumite calităţi care permit o bună folosinţă.
Cineva, de exemplu, ar vrea să cunoască vieţile sale anterioare. Bineînţeles, aceasta poate să-l ajute să înţeleagă anumite evenimente ale vieţii sale actuale; dar, dacă ar fi într-adevăr util să ne amintim de încarnările noastre trecute, de ce Inteligenţa naturii a lăsat un voal asupra memoriei oamenilor? Dacă ar fi fost atât de necesar, ea nu ar fi lăsat acest voal şi toată lumea şi‑ar fi amintit. Voi vreţi să ştiţi ceea ce s-ar întâmpla dacă în starea actuală a lucrurilor, oamenii şi-ar aminti de vieţile lor anterioare? Cum nu au lucrat asupra calităţilor milei, indulgenţei, generozităţii, când cineva ar descoperi că cutare sau cutare i-a făcut rău, l-a furat, sau asasinat chiar, veţi vedea cum vor decurge lucrurile! Ar fi din nou certuri interminabile! Pe când dacă nu şi-ar aminti de nimic, dacă nu ar şti că cel care a fost cel mai rău inamic într-o altă încarnare este acum un membru al familiei sale ‑ aceasta se întâmplă deseori - totul va merge bine, această ignoranţă permite ca ei să-şi regleze mai uşor afacerile.
Eu ştiu că mulţi se întreabă de ce nu insist mai mult asupra practicii Ştiinţelor oculte; ar dori s-o fac. Ei nu-şi dau seama că-şi doresc lucruri care nu pot să le fie atât de utile sau care pot să le fie chiar nocive. Fie ca ei să aibă încredere în mine şi să mă lase să fac aşa cum ştiu; am un program şi totul se va derula după acest program. Oamenii sunt asemeni copiilor: întotdeauna atraşi de ceea ce-i va răni sau îi va face bolnavi. Sub influenţa unei cărţi ei se decid să se lanseze într-o experienţă sau în alta; dar Ştiinţele oculte sunt un domeniu periculos, foarte periculos. Pentru a fi la adăpost de pericole, trebuie să fii ghidat de entităţi foarte elevate, şi aceste Entităţi nu acceptă să vă ghideze decât în momentul în care ele văd că aţi avut o activitate interioară de purificare şi că sunteţi dezinteresat. Ele nu se vor ocupa de primul idiot sau individ lacom care vrea să utilizeze Forţele Lumii invizibile pentru a-şi satisface capriciile.[2]
Majoritatea oamenilor pe care îi întâlnim arată, prin atitudinea lor, acţiunile lor, că ei nu cer decât puteri. Nimeni, niciodată nu cere bunătate, iubire, puritate, pentru că asta nu aduce nici un fel de avantaj material. Şi totuşi, aceste virtuţi sunt cele care salvează de toate pericolele şi aduc toate binecuvântările, dar ei nu văd aceasta şi, dacă li se explică, nu vor s-o admită. Dar, în orice caz, eu nu voi insista asupra altui lucru decât asupra acestor virtuţi. Chiar dacă ele nu sunt considerate ca avantajoase, prea puţin contează... Dar vom vedea într-o zi cine avea dreptate.
Unii, de exemplu, au auzit vorbindu-se de Energia Kundalini pe care yoghinii din India învaţă s-o trezească şi, imediat, fără a şti toată activitatea de purificare prealabilă care este necesară, şi se decid să trezească această Forţă. Dar ce vor face ei după aceea, cu Energia aceasta? Ea îi va arde, aceasta este totul! Am avut această experienţă când, în plin atac, brusc, protectiv, într-o zi Energia Kundalini s-a trezit. A fost o senzaţie teribilă, ca şi cum creierul meu era pe punctul de a arde şi mi-a fost frică. Atacul l-a domolit, l-a adormit şi a fost cel mai bun lucru care s-a întâmplat. Kundalini se poate trezi la fiinţe chiar dacă nu sunt atât de avansate din punct de vedere spiritual; ea poate să se trezească şi în mod accidental, şi, cum este o Forţă teribilă, cel ce nu este pregătit poate să devină nebun sau să fie antrenat până în Infern. Din fericire, Cerul veghează!
***
Citatele de mai sus, cele ce le-am scris eu, arată de netăgăduit ceva. Ceva ce poate fi rostit în câteva cuvinte. Nu, eu nu le voi rosti. Cel puţin acum! Însă spun că motivul venirii aici este de o nobleţe şi o importanţă ce e pe cale de a se evidenţia!
Când am pus acea întrebare despre Iisus şi Maria Magdalena, n-am stat să gândesc ce poate însemna, dacă este sau nu relevantă pentru discuţie. Acea întrebare mi-a venit să o pun, am pus-o... Oare întâmplător?
Risc să fiu judecat, să fiu etichetat. Însă prefer să nu fac pact cu ceea ce ar fi absurd, în condiţiile în care militez totdeauna pentru adevăr. Vorbesc spontan, nu stau să mă întreb dacă e bine sau nu să spun ceva. E modul în care primesc informaţia, spontan, fără pregătiri, fără meditaţii sau concentrări. Am învăţat să nu o mai contest căci n-ai cum să ajungi la contestare când, repetându-se, s-a confirmat.
***
Tremură omul în faţa schimbării ce nu-i este înţeleasă, o transformare ce ţine de legi depărtate cu mult de ceea ce îi este cunoscut. Omul are felul lui de a nu ceda divinităţii aşa cum cedează, fără prea multe întrebări, unor spirite de jos. E parcă un blestem al omului de a se lăsa mai cu ardoare seduşi de aceste spirite şi de a opune o tot mai mare rezistenţă cu cât au de-a face cu spirite mai înalte. Divinitatea pare a fi cel mai greu de acceptat. Şi o face, şi o tot face până când ajunge să se asume pe sine şi să-ţi asume propria-i esenţă divină.
Nefericirea pentru oameni, este lipsa lor de discernământ: dacă întâlnesc un adevărat Maestru dezinteresat nu se vor încrede, pe când pe primul venit, care le va arunca praf în ochi prezentându‑se ca Maestru, îl vor urma. În realitate, un adevărat Maestru nu vă va spune niciodată că este un Maestru, niciodată; el vă va lăsa să o simţiţi şi să o înţelegeţi, el nu se grăbeşte să fie recunoscut. Din contră, un fals Maestru, din momentul în care a decretat că este un Maestru, nu mai are decât o singură idee: să se impună celorlalţi.[3]
Oamenii privesc omul rar, foarte rar ca spirit. Preferă să privească spe carcasă, şi nu realizează că ei, de fapt, creează imaginea carcasei. O creează după propriile dorinţe şi necesităţi, spiritului nedându-i valoare. La rândul său spiritul vine şi opune sau, accentuează imaginea, însă şi omul, prin forţa gândurilor sale face acelaşi lucru.
Poate nu e aici cel mai nimerit loc al exemplificării următoare, dar este cea mai sugestivă şi foarte întâlnită: Dorinţa sexuală exacerbată a unor bărbaţi îi face “vânător” de femeie. Vânează ceea ce-i cade prima dată în plasă, o vede, o priveşte fizic ca pe un înger. Chiar şi exprimă acest lucru, fiind convins de acestea. După satisfacerea interesului a dorinţei, realizează că imaginea de la început este falsă, găsind multe motive exact opuse şi atunci se întreabă pe sine: Ce dracului am găsit eu la ea?
Dacă în faţa omului apare un adevărat existent sau viitor Maestru spiritual, lumina interioară va crea o imagine. Cel care nu are nici un fel de cunoaştere spirituală, fiind abrutizat de ideea materială, va lua acea imagine drept imaginea carcasei şi va dori acea carcasă. Dar când apare primul conflict realizează că dorinţa sa îl ţine aproape de altceva, şi vrea să supună acel altceva pentru sine. Nu conştientizează, dar el de fapt are nevoie de lumina acelui spirit pentru a-şi construi o imagine proprie în satisfacerea propriilor interese. Chiar şi un Maestru spiritual, prin slăbiciunile pe care şi el le mai are, se lasă prins în această capcană, cu atât mai mult un Maestru în devenire care încă nu conştientizează ceea ce este el de fapt. Cedând o parte din această lumină interioară, drumul săi devine mai lung, mai greu, însă nu poate fi oprit.
Acum, bineînţeles, trebuie să ştiţi că un Iniţiat vine pe Pământ aducând cu el calităţile asupra cărora el a lucrat în precedentele sale încarnări; graţie lor, el se îndepărtează instinctiv de drumul său şi se îndreaptă, din contră, spre activităţi constructive, luminoase. Chiar dacă el nu-şi aminteşte de nimic, el este împins, în pofida lui, să meargă în aceeaşi direcţie ca şi în trecut. Eu nu am avut mult timp nici o amintire despre reîncarnările mele, dar am venit în această viaţă cu amprente care mă împingeau într-o direcţie determinată.[4]
De multe ori aşa-zişii ocultişti nu au o adevărată cunoaştere a Legilor Lumii spirituale! Din faptul că au citit câteva cărţi şi, fără a se pregăti, vor să epateze câţiva discipoli făcând minuni în faţa lor.
Pentru asumarea sarcinii de Maestru spiritual trebuie să se fi primit o recunoaştere, o "diplomă", deoarece şi în Lumea de sus se primesc diplome. Lumea fizică a foste creată după imaginea lumii spirituale şi tot ceea ce se creează, la un moment dat în această lume fizică este deja existent în lumea spirituală. Ştiu asta şi ocultiştii făcuţi şi nu născuţi şi aici bat monedă pe diplomele. Ceea ce se dă în lumea spirituală este alceva. Nu este o hârtie care poate să fie ştearsă sau distrusă. Este ca un sigiliu care se imprimă pe faţa pe tot corpul omului, pentru a arăta că a câştigat victoria asupra propriei fiinţe. Oamenii nu o văd, dar toate Spiritele Naturii, toate Spiritele luminoase o văd de departe şi atunci ele îl ascultă, îl ajută. Spiritele luminoase, care ne-au trimis pe Pământ, ne observă, ne măsoară şi dacă văd că am făcut eforturi, că am reuşit să ne stăpânim şi să ne corectăm câte ceva din defectele noastre, ne dau această diplomă.
Da, pentru a avea dreptul să executaţi anumite sarcini în planul spiritual, trebuie să obţineţi şi aprobarea anumitor Fiinţe, şi să nu credeţi că este uşor. Mulţi găsesc lungi şi dificile studiile care trebuiesc făcute pentru obţinerea titlurilor de institutor sau de profesor. Dar nu este nimic, nimic faţă de condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cel care vrea să-i înveţe pe discipoli Adevărurile Ştiinţei iniţiatice. Eu sunt întotdeauna mirat să văd ignoranţa şi naivitatea oamenilor în faţa acestei probleme: oricine se crede destul de pus la punct pentru a purta titlul de Maestru şi, când se găseşte în faţa unui adevărat Maestru, îşi imaginează că a căzut din Cer aşa, deja perfect, fără a depune nici cel mai mic efort.
Ei nu, nu veţi găsi nici o făptură care a venit perfectă pe Pământ; fie că o arată sau o ascunde, fiecare are o slăbiciune şi chiar mai multe. Chiar şi Marii Iniţiaţi au cel puţin o slăbiciune: este ba frica, ba orgoliul, sau zgârcenia, sau senzualitatea. Dar superioritatea unui Iniţiat vine de la faptul că, înainte de toate, el este conştient de slăbiciunea sa şi foloseşte toate mijloacele pentru a se învinge.[5]
Oricare ar fi înălţimea Spiritului său, în măsura în care o fiinţă vine să se încarneze, pe Pământ părinţii îi transmit ca moştenire o materie mai puţin sau mai mult defectuoasă pe care trebuie s-o transforme, ceea ce el ajunge s-o facă datorită celorlalte calităţi şi virtuţii ale sale. Când reuşeşte, devine şi mai mare, deoarece a ajuns să transforme o materie brută într-o materie elaborată, de care el se poate servi pentru activitatea sa, în această transformare dobândind multă cunoaştere. Deci, la Iniţiaţi, se descoperă cu adevărat puterea Spiritului, deoarece ei ajung să stăpânească totul, pe când la majoritatea oamenilor trenează, pe timpul întregii lor vieţi, defecte pe care nu le pot învinge.
Chiar şi un Iniţiat, născându-se din părinţi excepţionali, trebuie să realizeze o activitate asupra corpului său fizic până când devine instrumentul perfect al Spiritului său. Acest Iniţiat este predestinat să aducă ceva nou, poate chiar o Religie nouă, superioară, dar şi el va trebui să-şi degajeze Spiritul din strânsoarea materiei şi să transforme această materie, să o spiritualizeze, să o sublimeze, şi Cerul va măsura măreţia muncii sale şi măreţia sa după ceea ce a reuşit să transforme întru devenirea sa spre a fi în acord cu misiunea ce o are.
***
Când două fiinţe se iubesc, se produc schimbări între ele şi aura lor se nivelează. De aceea, când frecventaţi un Mare Maestru, când îl iubiţi, când comunicaţi cu el, se produc, la fel, schimbări, iar aura voastră se purifică, se întăreşte, se amplifică. Iată avantajul de a iubi fiinţe foarte elevate, foarte evoluate. Chiar atunci când vă apropiaţi Mari Maeştri care nu sunt pe Pământ: Iisus, Buddha, Krishna, Zoroastru... se face între voi şi ei un fel de osmoză, iar voi beneficiaţi de Lumina lor. Dar dacă aveţi fericirea de a iubi un Maestru viu, de a fi foarte aproape de aura sa, de a fi impregnat, bineînţeles, este încă şi mai bine.[6]
Când se întâmplă acest fapt, se primesc emanaţiile de puritate şi de Lumină ale Maestrului, dar el ce primeşte? În schimbul a ceea ce el dă, nu primeşte deseori, mai ales când începe ascensiunea, decât murdările. Dar cum Maestru şi-a acceptat pe deplin rolul său, acceptă să facă sacrificii şi transformă impurităţile pe care le primeşte, le suportă, nu dramatizează situaţia şi merge mai departe cu convigerea ce o avea chiar din momentul în care este pus faţă în faţă cu acela care îi va ajunge cel puţin egal. Maeştrii nu dau bir cu fugiţii când vorbele celuilalt caută să-l îndepărteze. Maeştrii nu pot irosi timp din viaţa celuilalt, căruia îi ştiu drumul şi traiectoria, chiar dacă el ar mai încerca să păşească pe o cărare. Dacă vor călca pe acel aşa-zis drum, vor primi rapid palma ce-i va trezi şi se vor întoarce în drum. Unul dintre motivele pentru care Maestrul nu pleacă atunci când este alungat este faptul că are cunoaştere de cât de grea ar fi materializarea palmei ce o dă divinitatea, în planul existenţei fizice, preferând injosirea, sacrificiul de sine, ca barieră în faţa răului ce ar putea să vinp asupra celuilalt.
Viaţa pe Pământ, a fost lăsată de divinitate, să se petreacă în doi. Exemplu cel mai concludent ni-l dă chiar Biblia, referitor la femeia care a fost mijlocitoarea venirii pe Pământ a Celui mai mare dintre Spiritele Luminii. Cuplul dualist femeie-bărbat este el în sine un act al Creaţiei, având în el toate elementele motivante ale vieţii[7]. Dobândirea cunoaşterii, chiar şi parţiale, îi face pe mulţi să caute a reintra în ceea ce le este dat, reintegrându-se în drumul ce şi l-au ştiut la venire.
Acest apect nu trebuie să fie trecut repede cu vederea. Mulţi au încercat să facă o similitudine între Maestru Spiritual şi Sfinţi, amestecând idei, care de care mai bombastice. Maeştri sunt Maeştri şi nu Sfinţi. Maeştrii, venind din Ceruri înalte nu au tentaţia mare a Cerurilor mai înalte aşa cum o au cei care vin din ceruri mai joase, atraşi de mirajul înalţimii. Maeştrii ştiu că trebuie să parcurgă toate etapele, că vor deveni Sfinţi atunci când toate condiţiile se vor îndeplini şi nu când ei caută să îndeplinească, din orgoliu, toate condiţiile.
Dorindu-se Sfinţi aceştia propăvăduiesc ideea desăvârşirii prin însingurare, îşi expun ideea public, retractând apoi prin fapte, păstrând însă nota şi dorinţa pentru viitoarele reveniri. De fapt se găsesc la pragul de a nu şti ce vor, şi pentru că nu au curajul să conştientuzeze faptul că înălţimea spirituală nu le este atât de înaltă precum o vor, o declară, o susţin, împrăştie idei ce sunt chiar împotriva lor.
Indiferent ce ar fi cel care, la nivel spiritual, şi uneori la nivel real, se află în postura de discipol sau de în grija unui Maestru Spiritual, fie că este bărbat, fie că este femeie, conexiunea cu Maestrul este văzută ca o povară, când este privită dinspre lumea reală, materială şi materialistă.
O relaţie cu un fals maestru sau cu un Maestru parţial, ca să păstrez o notă de acceptare, având în vedere că între aceştia există şi unii cu deschidere şi har, este acceptată sau cel puţin înţeleasă. Căci un astfel de Maestru (aş folosi, nu ştiu de ce termenul de guru, fără a încerca prin asta să atac pe cei care, în sistemul lor au această denumire), prin imaginea sa creată, prin poziţia socială şi materială, nu disturbă gândirea materialistă, ba, din contră, poate avea motive de exaltare. Dar a recunoaşte o relaţie, o conexiune cum i-am spus mai înainte, cu un adevărat Maestru, este, în realitate, sau măcar în închipuirea discipolului ce nu este străin de reacţiile lumii materialiste, ceva foarte grav. Aspectele sunt puţin diferite în funcţie de ceea ce este Maestrul respectiv discipolul.
Dacă discipolul este un bărbat, asupra celei care este Maestru, vorbe grele se vor arunca, toate centrate spre ceea ce este de neputut a se dovedi: viaţa intimă şi dorinţele pe acel plan, iar, pe plan real o dorinţă de a avea foloase materiale, (contrar a ceea ce reprezintă în realitate ea, ca Maestru). Relevarea în faţa societăţii şi celor din jur, aduce mari presiuni asupra discipolului.
Dacă discipolul este o femeie, recunoaşterea legăturii are echivalentul unei crime. Cei mai apropiaţi sunt cei care pun cel mai mare accent. Asta pentru că teama de apropiere a cuiva care poate să ştie şi să spună mai multe decât acceptă ei. Normala stare materială precară, tendinţa nematerialistă şi prea multul emoţional-sentimental către discipol, în contradicţie totală cu concepţiile lor despre discipol dar şi despre spiritualitate, îi va face să fie adevăraţi gonaci ai relaţiei dintre discipol şi Maestru.
Dar mergeţi să vorbiţi oamenilor să-şi înlocuiască mentalitatea lor limitată! Ei o păstrează, o protejează, se agaţă de ea şi de aceea se văd pe faţa lor urme de dezordini şi de chinuri în care sunt pe cale să trăiască. Viaţa lor nu este făcută, deci, decât din meschinării, din diviziuni, din discuţii, din jigniri inspirate de natura lor inferioară pe care nu vor să o sacrifice. De câte ori în timpul ceremoniilor focului vă spuneam: "Învăţaţi să descifraţi ceea ce se petrece în faţa voastră. Aceste ramuri din care am făcut focul sunt negre, răsucite şi priviţi ceea ce produc: ce splendoare, acest foc! Atunci de ce vă încăpăţânaţi să păstraţi toate ramurile moarte înăuntru, în loc să le sacrificaţi, pentru ca ele să se transforme în căldură şi în Lumină?" Ah, nu, cuvântul sacrificiu îi face pe oameni să tremure, le este întotdeauna frică să piardă ceva. Ei bine, nu vor avea nici căldură, nici Lumină.[8]
Nici discipolul, în faza de relaţionare pregnantă cu cei care se opun transformării, propriei inerţii şi crizei de înţelegere şi transformare, păstrează unele accente: Din cauza acestei frici de a sacrifica natura lor inferioară oamenii trec pe lângă Adevărurile esenţiale care ar fi putut să-i salveze. Iar când încep, din proprie iniţiativă, să intre în Spiritul Maestrului lor, ei resimt aceasta ca o voinţă de a-i limita, de a le îndepărta libertatea şi puterile lor. Deloc, din contră a se identifica cu Maestrul care-i depăşeşte nu poate decât să-i ajute să le crească libertatea şi puterile.[9]
E provocarea cea mai mare pe care divinitatea o pune în faţa discipolului. E ca un test de a verifica încrederea pe care discipolul o arată Celui ce l-a creat, atât pe el cât şi pe toţi ceilalţi, pe scurt a încrederii în Dumnezeu. Puţini vor să accepte că acele momente, când trebuie să aleagă între posibilul rău ce i l-ar putea face cei din jur şi posibilul rău ce şi-l poate face singur, este momentul în care trimisul divinităţii -şi se poate identifica cu Voievodul Gavriil – zornăie cheile ce-i pot fi înmânate, în funcţie de alegerea ce o face, pentru a deschide uşa spre împliniri materiale şi spirituale, la un loc. Şi Gavriil nu vine o singură dată, vine de până la şapte ori, căci divinitatea nu pune de la început sula-n coaste discipolului. Chiar dacă discipolul încă nu îşi asumă rolul de vestitor al propriului drum, de recunoscător a ceea ce are lângă el, aparent ca o condiţie forţată, el îşi asumă, încet, încet, drumul, şi îl va urma pentru a exploda la un anumit moment. Dar, cu fiecare amânare, suferinţa până la acel moment creşte, iar viteza trasformărilor ulterioare, devine ameţitoare. Cel mai bine ar fi să se pună sub umbrela spusei biblice: Adevărul trebuie mărturisit, spusă pe care mereu o amintea părintele Arsenie Papacioc!
 Practica identificării este bazată pe cunoaşterea unei Legi fizice, Legea rezonanţei. Dacă ajungeţi să vibraţi la unison cu o făptură sau alta, nu numai că veţi cunoaşte gândurile şi sentimentele sale, dar şi calităţile sale vi se vor comunica. Astfel, veţi putea să studiaţi, să o judecaţi, să decretaţi că aşa şi pe dincolo, dar, în realitate, nu o veţi cunoaşte cu adevărat, pentru că o veţi cunoaşte din exterior. O veţi cunoaşte doar atunci când veţi vibra la unison cu ea. Deci, faptul de a se găsi pe aceeaşi lungime de undă apropie două fiinţe, pentru ca ele să poată să se cunoască. Aceasta este Iubirea; adevărata Iubire este adevărata Cunoaştere, pentru că adevărata Iubire nu este nimic altceva decât o fuziune.
Pentru a deveni ca Maestrul său, discipolul trebuie să ajungă să introducă în el aceleaşi vibraţii. Da, este o problemă de vibraţii. Iar el poate să devină chiar mai mare decât Maestrul său; aceasta depinde de iubirea sa. Întotdeauna, cel care are cea mai mare iubire devine cel mai mare. Având cunoaşterea, forţa, evident ajută la ceva; dar nu cu cunoaşterea şi cu forţa se va merge departe. Pe când cu iubirea, mergeţi până la infinit! Iubirea vă face să alergaţi, încât nu vă mai opriţi... Da, iubirea aceasta este: a vă lua picioarele la spinare.
Un Maestru este ca un tată sau ca o mamă care vă educă, dar nu trebuie să rămâneţi mereu lângă tatăl sau lângă mama voastră: trebuie să mergeţi spre Dumnezeu. Acum, dacă Maestrul vostru a ajuns până la Dumnezeu, veţi fi cu el lângă Dumnezeu şi va fi încă mai bine. Altfel, nu puteţi rămâne etern lângă Maestrul vostru. Da, altfel, un Maestru nu rămâne pe loc, el evoluează rapid; atunci veţi merge cu el chiar va trebui să fugiţi! El merge spre Dumnezeu, nu rămâne lângă voi şi trebuie să fugiţi împreună cu el pentru a merge lângă Dumnezeu. De ce? Pentru că punctul de sosire al tuturor făpturilor este Dumnezeu... Şi punctul de plecare? Este tot Dumnezeu.
Veţi spune: "Dar tatăl meu? Dar mama mea?". Ei au fost ca nişte antreprenori, ei au fabricat corpurile voastre, casa voastră: o cabană sau un templu, depinde.[10]
Pe lângă toate acestea nu e oare timpul să ne amintim ceea ce în primul capitol din Biblie, în Geneza: De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup.[11] Se poate înţelege orice plan, dar ar fi bine să se vadă şi planul spiritual, căci esenţa Bibliei în acest plan este mult mai evidentă.
 Relele pe care discipolul crede că s-ar arunca asupra sa la darea veştii despre ceea ce este viaţa lui, sunt cele axate pe lumea materială: alungare, excludere socială, blamare, lipsirea de drepturi şi libertăţi, sau pe plan subtil: gânduri şi, mai rar, atacuri PSI, au motivaţie reală, dar adecărul se manifestă doar în acel momentul adevărului. Surprinzător, şocant, nici unul din cele crezute şi posibil a se întâmpla, nu se întâmplă. Din contră, curiozitatea va face evidentă dorinţa de a-l cunoaşte, de a şti ce poate, de a-i înţelege puterile, de a şti dacă trebuie să se teamă sau nu. Este şi mâna divinităţii care creează condiţii şi pentru aceştia de a pleca sai măcar încerca un drum al evoluţiei. Este bonus-ul care se dă discipolului care îşi aduce apropiaţii pe drumul către El.
Am spus că divinitatea nu pune sula-n coastă. Dar e bine ca omul să nu se culce pe această ureche. Căci vremurilor de azi s-au adaptat şi manifestările divinităţii. Când se ajunge la timpul limită, divinitatea forţează nota, dă lovitura de graţie, pune totul în locul şi momentul ce-i este dat să îl aibă. Dumnezeu îşi adună fii rătăcitori, totdeauna...
Multe pot fi spuse la acest capitol, dar prea multe se aglomerează, într-un singur loc.
***
Înainte de a pune nişte concluzii, înainte de a reveni la ceea ce este subiectul a ceea ce am scris până acum, simt necesar a vorbi de ceea ce va urma, peste destul de puţin timp, să devină societatea umană, sau, mă rog, ceea ce va rămâne a fi societate umană. Voi vorbi de lumea care va urma drumul ascensiunii.
La 21 decembrie 2012, Precesia Echinocţiilor se va încheia şi se va inaugura începutul unui nou ciclu de 13.000 de ani. Până în acel moment vechiul ciclu şi vechea cale a energiei masculine va fi plină de frământări.
Din acel moment, femeile vor trece la karma omenirii pentru a conduce specia umana înapoi în Lumina. Între 18-19 februarie 2013, mayaşii vor face prima ceremonie din ciclul cel nou, care va permite deschiderea oricărei forme de viaţă de pretutindeni pentru a începe schimbul cu omenirea într-o manieră “personală”. Iar specia umană, la rândul ei, va începe o vindecare rapidă a populaţiei rămase pe Pământ. Până la 19 februarie 2013, populaţia planetei se va reduce dramatic, dar toţi cei care vor rămâne aici, pe Pământ, vor începe să trăiască cu adevarat în iubire şi susţinere. Acesta va fi noul stil de viaţă.[12]
Am adus spusele unui alt mare Maestru pentru a evidenţia capătul de lume în care ne aflăm, noi ca omenire, ca societate. Pe ce se va baza societatea? Va mai fi familia nucleul social?
Am curajul să spun da! Oamenii, omenirea, vor avea acelaşi mod de a-şi trăi viaţa şi a se perpetua. Diferenţele vor interveni prin faptul că vor exista foarte puţini bărbaţi şi foarte multe femei. Va fi o situaţie asemănătoare atâtor timpuri de după războaiele ce au tot fost prin lume. Ca şi atunci, necesitatea egalizării energiilor, relaţiile intime nu vor mai fi, pentru toţi, aşa cum sunt statuate acum. Da, vor exista două categorii: Învăţătorii, cei pe un nivel superior, (un nivel mult mai puţin perceptibil decât acum) vor trăi aproape toţi pe planul 1:1 (cel mult 1:3, dar mai rar), dar ceilalţi vor trăi o viaţă care acum s-ar numi poligamie. Şocant poate ceea ce am spus acum, dar... realitatea va arăta adevărul.
Poate sunt unii tentaţi să creadă că ceea ce spun acum este pentru a-mi justifica, de pe acum, o dorinţă sau o tendinţă personală. Dragii mei, vă dezamăgesc! Ştiu care-mi va fi modul de a trăi viaţa ce va urma şi nu îndeplinesc eu “criteriile” de a mă include în această categorie. Viaţa mea va fi mult mai simplă decât vă închipuiţi. Rolul meu este definit. Şi nu doar al meu!
Aş putea să justific acum totul, dar nu vreau să lungesc şi mai mult acest capitol.
***
E timpul să revin la subiect. Am scris ceea ce s-a putut citi până aici pentru fără să încalc interdicţii. Nu am avut şi nu am interdicţii să vorbesc despre trecut, prezent sau viitor. Mă refer la interdicţiile pe plan divin. Pe plan real am făcut în aşa fel încât să nu se înţeleagă niciodată referirea la o anumită persoană. Am preferat să o fac uneori prin citându-l pe Maestrul spiritual originar din Macedonia, Omraam Mickhalel Aivanhov (Ivanov - numele său din ţara de origine) pentru că este singurul care face referire la ceea ce înseamnă spirit înalt. Foarte cunoscutul Serghei Nikolaevici Lazarev, un mare terapeut, nu face referire la acest aspect. Poate, dacă aceasta ar fi fost menirea omului cu spirit înalt la care am făcut referire, dacă trebuia să fie un terapeut, aş fi vorbit prin citatele acestuia.
Acest spirit este o femeie. Oricine ar vrea să mă contrazică, e liber să o facă. Asumându-mi scrisele, cu sau fără argumente, îmi asum criticile şi îmi asum toate posibilele accente negative. Tot ceea ce va fi pozitiv, toate meritele nu mie îmi aparţin ci lui, ci ei!
Acest spirit e asimilabil unui Maestru spiritual. Fie-mi iertată comparaţia, dar, coborând planul, căci nu pot şi nimeni n-ar putea să vadă acelaşi plan decât dacă vrea să epateze, ceea ce a reprezentat Maria pentru omenire, reprezintă menirea sa pentru viitoarea perioadă a omenirii.
Este un om ales pentru a contribui la transformarea dar mai ales la progresul viitoarei societăţi. Este femeie pentru că trebuia să fie femeie. Nu putea să fie altceva şi dacă era altceva nu ar fi fost aleasă.
Trece acum prin şocuri şi stări modificante, de diferite tipuri. Nu este nimic întâmplător, se întâmplă ceea ce a ajută să îşi înţeleagă menirea, să-şi meargă drumul, să schimbe direcţia, când este necesar. Ceea ce este sincron cu această menire, evidenţele sunt poate mai puţin vizibile căci ceea ce este bine este mai puţin remarcat, când asincronicitatea pune amprenta pe fapte sau pe gânduri, aspectele negative sunt suficient de vizibile. Însă este doar o temporalitate, acel negativ nu este amprentă a viitorului. Viitorul are doar lumină în el, căci transformările trebuie să se întâmple şi se vor întâmpla, dincolo de opoziţie, dincolo de exacerbarea liberului arbitru.
Însă El le-a aranjat pe toate. Chiar şi motivul pentru care i-a adus pe cineva aproape, pentru ca şocurile să nu existe, sau şocurile mari să fie înlocuite de altele mult mai mici.


[1] Omraam Mikhalel Aivanhov
[2] Omraam Mikhalel Aivanhov
[3] Omraam Mikhalel Aivanhov
[4] Omraam Mikhalel Aivanhov
[5] Omraam Mikhalel Aivanhov
[6] Omraam Mikhalel Aivanhov
[7] Iniţiaţii opozanţi ai divinităţii, având înţelegere deplină aspra acestui aspect, au creat o ambiguă revoluţie, clamând principii care să facă să fie negat acest principiu. Speculând alunecarea societăţii spre împărţirea în superior-bărbatul şi inferior-femeia, au fluturat steagul independenţei, arătând că aceasta este metoda de îndreptare a lumii. Au fluturat un steag fals în numele unui principiu nobil.
Adevăraţii Iniţiaţi au luptat şi luptă împotriva acestor blasfemii la adresa Creaţiei. Egalitatea, cu diferenţele date de actul de Creaţie, este readusă pe făgaşul normal prin corectarea acelor aspecte şi finţe –bărbaţii– prin care s-a încercat să se marginalizeze femeia. Ba, mai mult, în aceste momente de cumpănă pentru viaţa pe Pământ, ei au puterea de a arăta înălţimea multor femei, mult mai mare, comparativ cu a multor bărbaţi.
[8] Omraam Mikhalel Aivanhov
[9] Omraam Mikhalel Aivanhov
[10] Omraam Mikhalel Aivanhov
[11] Geneza 2:24
[12] Drunvalo Melchizedek
-continuare în Taine vechi [10], Neaşteptatul pas înspre viitor-
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...