sâmbătă, 12 mai 2012

Blestemul vrăjitoarelor [2]

Spunea tot părintele Ilarion Argatu: „Cele mai multe vrăji, le fac vrăjitoarele în posturi şi la sărbătorile mari, la praznicele împărăteşti, cum ar fi: de Crăciun, de Anul Nou, de Bobotează, de Sfintele Paşti, de Înălţare, de Ziua Crucii, în zilele de Duminică, în zilele de post: miercurea şi vinerea şi mai ales în cele patru posturi mari de peste an. Deoarece în aceste zile se vorbeşte cel mai mult despre Dumnezeu, se propovăduieşte Cuvântul lui Dumnezeu, se săvârşesc faptele credinţei, omul se căieşte şi se smereşte pentru păcate, ş.a.m.d. Astfel, diavolii şi vrăjitoarele se opun la toate acestea”.
Spusele părintelui Argatu au un enorm de mare adevăr, mai ales dacă se face referire la vrăjitoarele tainice. Din mai multe puncte de vedere pentru ele aceste sărbători sunt binevenite. Dacă e să se ţină de „stăpânul” căruia i se închină, o asemenea sărbătoare a celuilalt este motiv de laudă. Dar, acesta, pentru omul trăitor nu este esenţial. Motivele pentru care acestea atacă este legat de faptul că în aceste perioade omenii sunt mai puţin interesaţi de a se păzi, ocupaţi cu cele tradiţionale, încrezători că şi ele au preocupări identice. Un alt motiv este că, tot în mod tradiţional familia se reuneşte iar un atac prin intermediul bucatelor este modul cel mai uşor de a se disimula adevărul. E greu de a pune un asemenea cuvânt, adevăr, alături de aceste fapte...
Vrăjitoarele tainice, cu cât sunt mai în vârstă, cu atât sunt mai puternice. Nu folosesc ceea ce folosesc altele: jertfa unor animale, ritualuri pe malul unor ape etc, dar de toate celelalte, care ţin de obiecte ale celor vizaţi sau “amprente genetice” ale lor (păr, unghii, urme de salivă), le au la îndemână; la fel mâncarea şi băutura. Ele folosesc nu neapărat ritualurile care se fac prin mişcări sau anumite poziţii, căci tipologia ritualurilor nu este deloc săracă, ci pe acelea care se fac în tăcere. Chiar de nu ar fi ritualuri puternice, faptul că sunt repetate, dacă e nevoie, zi de zi, efectul este devastator: o minge care se umflă suflare cu suflare, până la urmă ajunge să se spargă. Chiar şi sufletele cele mai puternice şi protejate, prin fapte şi trăiri, chiar şi copii cei mici “aflaţi în grija lui Dumnezeu”, pot fi afectaţi de nebunia unor asemenea exemplare ale rasei umane. Ceea ce fac are doar un singur scop: viaţa şi voinţa oamenilor să ajungă precum o cocă moale, în mâinile lor. O asemenea cocă poate fi pusă în formele pe care aceasta le doreşte. Forma este, faţă de copii sau nepoţi, educaţia, rolul oricărei mame, oricărui părinte, în această societate. Şi totul se face nu prin cuvinte directe, ci prin gânduri sau mesaje subliminale. O întrebare şi-au pus mulţi tineri care locuind singuri, având un copil mic, deşi nu au cerut ajutorul bunicilor se trezesc presaţi insistent de o bunică de a fi ajutaţi în treburi. Insistenţa se motivează pe faptul că doreşte să-şi ajute nora sau fiica, dar de fapt este neliniştea şi disperarea că nu-şi poate “face mendrele”, atât asupra celor doi (şi automat a verifica efectele asupra celor ce le “impune”) dar mai ales asupra sufletului mare şi nevinovat al copilului. Căci ele ştiu că, asemenea educaţiei, cu cât mai devreme, cu atât controlul va fi mai mare.
Înainte de a vorbi despre ceea ce cunosc, acele cazuri direcre şi indirecte, scriind, mi-am amintit de prima dată când mi-a fost dat să cunosc o vrăjitoare, faţă în faţă. Deşi ea acum nu mai este printre oameni, nu am să îi dau numele: Era în perioada în care aveam mulţi pacienţi cu probleme fizice; erau începuturile mele în ReiKi şi aveam, căci aşa a fost să fie, cam 20-30 de pacienţi pe zi. Prin cazurile diverse ce-mi ieşeau în cale, eu spun că că a fost perioada uceniciei mele. Majoritatea erau ţigani rudari, aceia care se ocupau tradiţional cu prelucrarea plutei, a lemnului. Cam pe când nu mai vroiam să fac drumuri pentru a-i trata (nu cţştigam, de cele mai multe ori, nici cât mă costa drumul până la ei) am primit un telefon prin care eram rugat să merg la un pacient care avea probleme la inimă şi cărora medicii nu găseau nici o cauză, nici un motiv. Avea dureri puternice, asemenea cu cele ce apăreau în cazul unei crize de anghină pectorală. Toate investigaţiile medicale aveau acelaşi verdict: sănătos.
După a doua întâlnire cu el, negăsind o soluţie spre a-l ajuta, în afară de a-i ameliora durerile, soţiei i-am spus că, fiind la distanţă de mine, circa 150km, nu voi putea să-l ajt prea mult. Atunci ea, sec şi fără explicaţii, ea mi-a spus: eu sunt vrăjitoarea X! Nu o ştiam, nu ştiam prea multe nici despre vrăjitoare. Mi-a povestit ce fapte făcuse de la 15 ani (avea atunci 55). După 21 de zile de când ne-am cunoscut, a murit, în condiţii misterioase, -atac cerebral- cu capul în WC-ul spitalului la care era internată pentru probleme cu rinichii.
Spunea că problemele soţului ei au început când a refuzat pe o fostă clientă, dintr-un oraş de la circa 250 de km. O “ajutase” atunci, cu 25 de ani în urmă şi, pentru a avea efect ajutorul, o învăţase ce să facă. Erau ritualuri “în gând”, spuse zi de zi sau de fiecare datî când era nevoie.
Fiica ei era cu un băiat de patru ani. El era cu o condiţie materială precară. Mama, îngrijorată pentru viitor, deşi ei erau pe cu totul altă poziţie socială, i-a cerut să îi despartă şi să o căsătorească cu cineva ce era dorit de ea. Zis şi făcut! Într-un an de zile s-a întâmplat conform dorinţei pentru împlinirea căreia plătise. Fusese fericită acea mamă!
Au trecut anii, şi, dacă la început a mai trecut acea mamă pe la ea, lăudându-se cu fericirea fetei şi cu bunătatea ginerelui, de mai mult de 10 ani nu ştia nimic. În primăvară s-a trezit cu ea la poartă. Era supărată, neagră de supărare. Îi cerea să o ajute încă o dată. Acum era ceva mai complicat: era vorba de nepoata ei, fiica fiicei care avea nevoie de o corectare de destin. Ce se întâmplase de fapt? Studentă fiind, întâlnise un bărbat mai în vârstă de care s-a îndrăgostit! Şi nu doar atât, a rămas însărcinată şi hotărâseră să se căsătorească. Nici unul dintre ei nu ştiau, nu aveau de unde să ştie, unul de altul. Abia când a spus părinţilor ceea ce vrea să facă, rostirea numelui bărbatului către mamă, a făcut-o să simtă că se învârte şi cerul şi pământul: era bărbatul cu care ea fusese împreună patru ani şi de care se despărţise aşa cum numai ea ştia. Nu avea curajul de a spune soţului ei, care era destul de grav bolnav, povestea. A spus-o mamei. Era o lovitură pe care nimeni nu se putea gândi: ironia sorţii sau mâna divinităţii? Atunci, mama, ajunsă bunică, pusă fiind în situaţia de a-i despărţi, ar fi făcut-o cu ceea ce ştia dar se punea problema acum şi a unui avort în luna a patra sau a cincea. Ce putea să facă? A mers la cea care a ajutat-o. Motive legate de „să nu se întâmple şi la fata mea ceva rău”, au făcut-o pe vrăjitoarea care o învăţase cândva ce are de făcut, să o refuze. La scurt timp soţul vrăjitoarei a început să se simtă rău. Vrăjitoarea credea că de la acea fostă clientă vine răul lui, dar spunea că n-are ce să-i facă (mamei clintă) pentru că ea ştie tot ce ştie şi ea!
Au şi ele regulile lor... Povestea însă, aceasta şi altele două, cu ciudăţeniile lor, mi-au rămas în memorie. Atunci nu aveam cunoaşterea necesară de a înţelege ceea ce trebuia înţeles. N-aş fi crezut-o dacă nu mi-ar fi spus şi numele bărbatului şi a fetei. Aş fi putut să verific, nu avea de ce să mă mintă. Şi oricum, nu o făcea spre a se lăuda!
Acum, cu toate câte le cunosc, îmi este mai uşor să înţeleg şi să nu mai cred ciudăţenia ciudată. Şi nici să o mai consider o ironie a sorţii ci dreptate divină. Ţine de karmă dar şi de alegerea pe care o face un spirit pentru a veni pe pământ. El trebuia să vină într-un cuplu în care mama şi tatăl trebuiau să îndeplinească anumite condiţii. Tatăl era acelaşi. Mama însă n-ar mai fi putut să devină mama sa, fiindu-i “corectaţi la negru” parametrii vieţii. Şi cum ajunsese la o vârstă la care nu mai putea fi mamă, nimic nu s-ar mai fi putut întâmpla. Şi nu s-ar fi întâmplat nimic dacă nu ar fi intervenit acea “corecţie la negru”. Destinul fiicei a fost schimbat cu ajutorul forţelor întunericului. Dar fiica fiicei, nepoata, a venit cu o misiune de a face dreptate şi a-şi pedepsi bunica. Karma bărbatului, misiunea sa, trebuia să se împlinească, el nu avea nici o vină. Astfel nepoata a pus familia într-o mare încurcătură şi a făcut asta în cel mai nevinovat mod cu putinţă. De fapt ceea ce făcuse fiicei, mama grijulie era ceea ce la rândul ei gândise în tinereţe: să se căsătorească pe motivul interesului material, pentru a trăi fără griji, ca o “doamnă” [amănuntul făcea parte din poveste]. Cât a reuşit sau nu a reuşit, nu am de unde să ştiu, dar ceea ce a reuşit cu fiica sa este clar. Şi oare ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi „corectat” şi destinul nepoatei? Sau, cine ştie? Poate a făcut şi asta şi poate că şi a ucis un copil nevinovat...
-va continua în Blestemul vrăjitoarelor [3]-
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...