sâmbătă, 14 aprilie 2012

Sforţări noi, forţări noi (Taine noi [1])

Sforţări noi, forţări noi
Nu ştiu care om căruia i s-a dat să poată să vadă formele şi culorile şi-ar dori şi s-ar lăsa, nepăsător, orbit sau chiar măcar să renunţe la culori. Nu ştiu care om căruia o s-a dat să audă ar renunţa, fără să-i pese la acest dat şi să vrea doar să simtă vibraţiile ce vin de pretutindeni dar de fapt de nici unde. Atunci de ce oare eu să vreau să rămân orb, surd şi mut de vreme ce lângă mine, din întâmplarea pe care numai Cerurile o pot face reală, a ajuns frumuseţea plină de culoare, armonia splendorii divine, din necesitatea adevărului şi a căutării drumului de dintotdeauna şi părăsit, cu proprie faptă dar fără de proprie voinţă, cândva? Şi cum să-mi permit riscul tăcerii când dintotdeauna e timpul să treacă şi pentru mine în acelaşi totdeauna?
A cunoaşte faptele e un mare avantaj şi nicidecum un dezavantaj, aşa cum spun unii, învăţaţi să judece, căci acolo se opreşte vederea lor şi puterea de penetrare. Temere mare pentru cei care cred că pot rezolva ceva spunând să nu mai faci niciodată asta sau nu e bine să te bagi în asta. Ei vor să elimine efectul, şi nu cauzele, fără să vrea să ştie dacă aceste cauze sunt dictate de cel ce primeşte sfaturi, de destin, deci de Divinitate sau de absurdele atacuri. O vorbă e uşor de aruncat, dar se ştie cât e de greu de a-i elimina efectele? De fapt şi cei care nu precupeţesc nimic, nici măcar sufletul lor şi pe al urmaşilor lor, folosesc aceeaşi conştientizare a faptelor, aceleaşi sfaturi, spre a da contur vinovăţiei celui nevinovat şi de a arăta că ei sunt nevinovaţi. Să poată oare să se ascundă aşa uşor sau sunt conştienţi că şu umbele lasă urme, încercând să îndepărteze pe cei care nu renunţă să vadă?
Taine noi este o continuare la Taine vechi. Chiar începutul acestora este întrepătruns, ca timp de desfăşurare cu timpul acelora, completându-le şi dându-le înţeles, căutând cauzele şi cauzatorii ce au rămas aproape, prea aproape ca să se elimine efectele sau să apară altele noi, cu urmări asemănătoare celor vechi. Din cunoaşterea faptelor este mai uşor, şi mai puţin probabil să se greşească, a se arăta cu degetul exact cine trebuie arătat.
* * * * * * *
Aproape, foarte aproape de adevăr. Dar la fel de aproape şi de epicentrul unora dintre cutremurele vechi. Cu aceste două tipuri de idei, care ele în sine pot fi titluri, a început timpul de la care am devenit şi eu părtaş la toate cele ce au urmat şi încă sunt în desfăşurare. Al doilea tip este o concluzie, pentru mine acum foarte firească extrasă din cele din primul tip. Sunau aşa: “Vreau ca tot răul să se oprească la mine”, “Până nu voi pleca de acolo nu mă pot eliberaşi “Voi fi cu adevărat liberă când x va muri. De ce n-aş recunoaşte că am crezut la început că este o exagerare, dar, în acelaşi timp că nici o clipă nu m-a încercat ideea de judecată? Atunci adevărul a fost mărturisit, acum spun că într-adevăr a fost mărturisit.
* * * * * * *
Povestea vieţii o ştiu cu suficiente amănunte. Multe accente erau frapante. Relevante, din toată povestea erau câteva momente. Firesc, da, foarte firesc ar spune oricine. Dar ascensionalitatea intensităţii aceluiaşi eveniment nu putea fi trecut cu vederea. Cu modul meu de a privi o înşiruire de evenimente, moştenit din fizica experimentală, îmi era clar că totul converge spre punctul culminant, punct în care se schimbă totul. Ca să fie pe înţelesul multora, aş face o analogie cu un sistem arhicunoscut, un motor de autovehicul. Apare un defect, minor, după un şoc puternic. La prima cursă trece cu vederea modul de oprire, incorect al motirului. La o a doua cursă se întâmplă ca simultan să se termine şi carburantul, aşa că oprirea absurdă a motorului nu naşte nici o întrebare ci întrebarea este de ce s-a terminat combustibilul atât de repede. O altă cursă, ceva mai lungă este însoţită de peripeţii, de intervenţii în service, iar la oprirea motorului defectul minor a devenit major şi necesită o probă care să evidenţieze sau nu un defect major. Proba se termină dezastruos, defectul apare pregnant, fiind necesar a se mânui cu atenţie şi a se repara. Dar a se şi interveni pentru a schimba sau repara anumite alte piese, distruse de, să spunem, încălzirea exagerată a motorului. Era normal ca după reparaţie să se plece din nou la drum. Şi motorul funcţiona fără reproş, doar teama celui de la volan de cine ştie ce şoc se mai simţea... Şocurile nu apăreau, dar la un moment dat au apărut vibraţii... In cursa aceasta, diagnosticul şi reparaţia nu mai era dat să o facă un mecanic ci a fost căutat un inginer... Inginerul nu mai putea, nu mai era normal să caute doar să înlăture efectele ci şi cauzele. Cum să fie altfel?
* * * * * * *
Cum să vrei să te laşi orbit când îi ştii pe ceilaţi că văd şi că tu eşti la fel ca ei? Cum să vrei să stai într-o închistare o viaţă întreagă şi cum să ştii cum este lumea când stai mai tot timpul în acea închistare? Cum să ştii cum este lumea, cu adevărat, când trăirile îţi sunt ţinute în acea închistare, iar viaţa socială este limitată ca timp şi spaţiu?
* * * * * * *
În viziunea mea, un atac energetic este produsul dintre o formă de energie subtilă (gând sau chiar sentiment) şi puterea de a concentra această energie într-o anumită formă, de către cel care o emite şi capacitatea de direcţionare a  acesteia către o ţintă, care poate fi orice tip de formă de viaţă.
Nu numai oamenii pot fi sau sunt atacaţi energetic ci tot ceea ce însemnă sistem viu, (minerale, vegetale, animale şi oamenii) ori care lucrează cu energie (electrică sau combustibili), dar numai oamenii pot ataca pentru că numai omul posedă conştiinţă.
Sunt două tipuri de atacuri energetice pe care oamenii le fac.
1. Atacul energetic involuntar  - omul nu conştientizează că acţiunea lui reprezintă un atac energetic asupra unui sistem viu. Sunt cazuri dese, persoana care atacă nu este neapărat atacatoare permanent.
2. Atacul energetic voluntar  - omul conştientizează acţiunea pe care o face, asupra cui o face şi efectele pe care le generează acţiunea sa. Aceştia programează chiar ceea ce doreşte să obţină, programând rezultatele şi efectele. În funcţie de capacitatea de cuprindere a fenomenelor, efectele pot fi doar cele scontate (şi aceasta o fac cei cu o capacitate mare de analiză şi înţelegere) sau, pe lângă cele scontate, multe efecte colaterale, de multe ori devastatoare, chiar mai mari decât cele scontate. 
Din primul caz fac parte oamenii care sunt înzestraţi de la naştere cu o putere de concentrare foarte mare a energiilor subtile şi nu conştientizează acest lucru şi  produc efecte în planul fizic fără să îşi dea seama. Ex. – deochiul.  Aceşti oameni, pot produce efecte şi asupra plantelor (ori se usucă, dacă energia subtilă emisă este malefică, ori se prinde orice floare pe care o plantează indiferent unde, dacă energia subtilă emisă este benefică).
Cazul al doilea este special, pentru că aici găsim oameni care au cunoştinţe despre energiile subtile, despre modul de formare, de concentrare şi de transmitere a acestora şi pot produce în mod voliţional efectele pe care le doresc.
Aici se încadrează două tipuri de oameni. Cei care folosesc aceste energii subtile şi execută atacuri energetice malefice care pot avea efecte asupra „ţintei” începând de la ameţeli, stări de vomă, stări de leşin, diminuarea energiei vitale, stări de somnolenţă, chiar adormirea ţintei, nervozitate, confuzie, teleghidare în fapte şi trăiri, îngrăşare sau slăbire (urâţire) şi chiar până la îmbolnăvirea gravă a ţintei care-i poate provoca decesul prin diferite forme, (accident cerebral, infarct, cancer etc.) şi cei care folosesc energiile subtile benefice pentru a proteja un sistem viu de atacurile cu energii subtile malefice, sau chiar pentru a anihila energiile malefice şi efectele acestora, fără însă a-l afecta pe atacator, nu pentru că nu ar putea ci pentru că nu aceasta le este menirea.
Aş vrea aici să las, direct înţeles, un advertisment: Cel care execută un atac energetic malefic asupra unui sistem viu, în mod voluntar, trebuie să ştie că, mai devreme sau mai târziu, efectele acelor energii se vor întoarce la el şi la urmaşii lui (până la aş şaptelea neam!) dar, amplificate ceea ce înseamnă că efectele asupra lui pot fi devastatoare, putându-i produce decesul instantaneu, misterios, sau un deces prin care se arată lumii adevărata-i faţă a vieţii. „Întotdeauna, ceea ce se semăna aceea se culege”, cu menţiunea că, „Atunci când se seamănă vânt, se va culege furtună”.
Formele uşoare de atacuri energetice involuntare, sunt: vorbele urâte, grosolane, jignirile, (prost, tâmpit etc.), mai grave invidia, ura şi voluntare mai puternice, blestemele. Acestea sunt doar câteva forme de atacuri energetice care sunt la îndemâna oricui.
De reţinut pentru toţi: Energia Iubirii topeşte orice tip de energie malefică, iar Lumina Divină o dezintegrează definitiv, în totalitate şi pentru totdeauna. Dăruind Iubire şi Lumină se va primi ceea ce s-a dăruit!
Pentru mine este arma cea mai puternică, arma cu care pot să ţin în frâu efectele grave ce pot să apară, mai ales cele care sunt, aşa cum am spus, efecte colaterale. În aceeaşi măsură, nefiind în acord cu natura divină a omului, reuşesc să reduc şi efectele scontate. Poate că sunt puţin în avantaj prin faptul că nu e uşor să fiu luat prin surprindere şi că ştiu că ceea ce va urma poate să înceapă mai repede decât s-a programat!
* * * * * * *
Cele ce se văd, se văd. Cele ce nu se văd nu înseamnă neapărat că nu se vad. Se vede orice, chiar şi prin transparenţă sau prin reflexie. O oglindă îl ajută pe cel de la volan să vadă ceea ce se întâmplă în spate fără a-şi întoarce capul. Pentru cel care poate să vadă bine în întuneric, detaliile pot să scape vederii, dar formele niciodată! Precum pe Pământ aşa şi în Cer...
* * * * * * *
De lungă durată a fost ajutorul permanent asupra vieţii. Dar unul în care apropierea era absolut necesară ca efectele să fie certe şi sigure. Şi nu a fost de un singur tip. Au fost cele de legare, ascunse sub nevinovate motivaţii de dorinţe împlinite, dar cele care trebuiau să ţină în frâu orice zvâcnire ce putea să rupă lanţurile, s-a sprijinit pe ceea ce ajungea, în formă fizică, să se integreze în structura ajutoratului. O formă uşor de tradus în realitate căci cine nu mănâncă sau nu bea?
Era totul limpede, clar şi frumos, pentru că totul se desfăşura în neştiinţă pentru cel ce aştepta, pândind, orice zvâcnire, orice mişcare în afara traiectoriei dorite. Era cu adevărat linişte, nu era liniştea dinaintea furtunii. Liniaritatea era ascendentă şi se încadra în tiparul de mult ştiut de Sine şi acum doar prindea contur fizic, real. Dar, crezând că normalitatea şi-a făcut apariţia, cum ar fi fost normal, s-a spus ceea ce nu se voia vreodată să se întâmple. Aşa s-a început furtuna. S-a început cu o rafală. Şi-ncă una. Şi-ncă una. Trebuiau toate să spună că ceea ce este nu este bine, trebuiau să arate că drumul nu este drum ci doar o ieşire în decor. Prima m-a surprins, reacţiile au arătat netemeinicia. A doua m-a avut ca instrument, cel ce face aşa cum se dorea. Cea de-a treia a fost colaterală, însă tot am fost instrument. M-a surprins si pe mine deşi chiar de la început am fost atenţionat de propriile-mi reacţii. Dar nu credeam că aşa e scenariul ce trebuia să mă aibă ca rol: violenţa. Că prima nu a avut forma cerută este doar meritul Sinelui şi a egoului stăpânit. Că a doua a fost manifestată într-o formă interpretabilă este meritul celor trimişi să ne ocrotească, ei deturnând forma cerută spre un alt plan, care nefiind nou, nu şi-a făcut pe deplin efectul. Iar cea de-a treia a fost să se manifeste altfel pentru că cineva, neştiut, neprogramat, a acţionat conform a ceea ce avea de alţii programat. Dar, chiar aşa, fără ca acţiunile să fie directe, trebuia să se considere ca şi cum ar fi fost directe. Aceasta a fost prima înfruntare cu noua forţare ca replică a noii sforţări. Şi, cu toate acestea, nu s-a înregistrat reacţia care să strivească drumul, fără a fi îndeplinită şi o altă condiţie: depărtarea fizică respectiv apropierea pentru a se continua lucrarea veche. De-abia când normalul a dus să se îndeplinească şi această condiţie, a început reacţia. Reacţie care nu prea era conformă cu lecţia ce fusese impusă, ce trebuia să fie învăţată temeninic.
-continuare în Taine noi [2], Inspre al doisprezecelea ceas-
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...